Senatorul culturist Marius Marinescu, ales pe listele PD, recidiveaza. Dupa ce l-a zgaltait serios pe Bogdan Olteanu, putin a lipsit ca democratul sa nu-i aplice o directa de dreapta liderului grupului Aliantei D.A., Puiu Hasotti. Nu l-a lovit, insa a urlat la el, l-a jignit si l-a acuzat ca sustine "grupurile de interese". Circul oferit pe gratis de Marinescu a continuat cu acuzatii la adresa propriilor colegi, pe care i-a facut "slugoi" si "ciugulitori", doar pentru ca i-au respins o initiativa legislativa. "Anost" este cuvantul care poate caracteriza cel mai bine prima parte a sedintei de ieri a Senatului, cand proiectele au fost votate pe banda rulanta, la limita cvorumului necesar. Monotonia a fost sparta insa de un proiect de lege initiat de pedistul Marius Marinescu. Initiativa privea infiintarea Autoritatii Romane pentru Mediul de Afaceri, prin comasarea a trei structuri guvernamentale cu functii si atributii in parte comune, iar spiritele s-au incins cu repeziciune. Deranjat de faptul ca propriii colegi din coalitia de guvernamant nu-l sustin, Marinescu s-a apucat sa tipe de la tribuna si sa-l acuze pe liderul grupului parlamentar, liberalul Puiu Hasotti, ca exercita presiuni asupra senatorilor. "Sa dam un vot impotriva grupurilor de interese. Programul de guvernare nu se negociaza", striga propagandistic de la microfon Marinescu. Vociferarile colegilor de coalitie l-au acoperit imediat, in vreme ce din bancile opozitiei au rasunat rasete si ropote de aplauze. "Stai, ma, jos acolo!", tipa indignata si senatorul PD Maria Petre. "Nu mai comenta atat!", venea raspunsul lui Marinescu catre seful sau de grup, Puiu Hasotti. "Va rog sa observati, domnule presedinte, si va raportez cu sinceritate ca este vacarm, iar acest zgomot vine de la fiintele acelea nobile care produc lapte si nu vrem sa avem asa ceva aici", a spus si peremistul Claudiu Tanasescu, desavarsi