Zborurile transatlantice, aparent fara de sfirsit, au totusi avantajul de a prilejui scurte momente de izolare totala, de virtuala fuga in desert. Inchizi ochii si gindurile, insotite de huruitul monoton al motoarelor, aluneca nestingherite inspre cele mai indepartate locuri, contopindu-se cu albastrul infinitului de dincolo de ferestruica presarata cu fulgi de gheata.
Sint in drum spre Israel si ma gindesc la subiectul viitoarei intersectii. Suspendat intre cer si pamint, ma intreb (pentru a cita oara?) cit de departe ma aflu, de fapt, de realitatile despre care scriu.
Fara sa-mi dau seama, intrebarea initiala se transforma in alta: „cit de departe oare sint cititorii mei de aceste realitati?“. in Romania sint discutate mult (si cu patima adesea) adeziunile politice ale intelectualilor de dreapta si de stinga sau „problema elitismului“. Dar din ce unghiuri si cu ce fel de argumente sint purtate discutiile? Cit de departe s-a mers in gindirea premiselor implicate in ele si cit de serios au fost cintarite diversele sisteme de referinta vizavi de care ar trebui sa fie purtate aceste dezbateri?
Judecind dupa tonul imperativ, dupa lipsa de nuante (si de nuantari), dar mai cu seama constatind absenta unor nume si a unor repere bibliografice imposibil de neglijat dupa toate „-ismele“ secolului al XX-lea si dupa aproape treizeci de ani de discurs postmodernist, de studii culturale si de dispute aprige in favoarea si impotriva tehnicilor interdisciplinare, imi pare ca nu destul de departe. Gasim uneori referiri la ginditori de tendinte neo-conservatoare sau neo-liberale si chiar si incercari de a fuziona idei imprumutate cu un neo-ortodoxism autohton; se intrevad pe ici, pe colo, in carti si in articole recente, si legaturi cu un liberalism mai radical sau chiar timide indreptari inspre o gindire de stinga, de sorginte frankfurteza sau post-al