La un moment dat s-a intimplat ceva la televizor: o buna parte dintre comentatorii zilnici si-au schimbat atitudinea fata de Traian Basescu: dintr-una toleranta intr-una intransigenta, dintr-una favorabila intr-una vizibil acida. Schimbarea s-a produs aproape simultan si in presa scrisa. Dintr-odata parca au devenit vizibile si stringente toate defectele presedintelui. Fiecare stingacie a fost drastic taxata, nimic nu a mai fost trecut cu vederea, fata umana a presedintelui le-a aparut multora, subit, cam grosolana. Ce s-a intimplat oare? Sa fi fost criza CNSAS si incertitudinea privind raportul presedintelui cu perioada comunista? Sa fi fost cirdasia cu alde Becali? Frictiunea cu liberalii? Altceva? Sau poate, pur si simplu, saturatia?
Oamenii au inceput sa se sature de Basescu. Si primii care au aratat simptomele noului sindrom au fost ziaristii. Ei sint si cei mai expusi la fata si vorba jovialului sef de stat. Poate li s-a luat si lor. Si daca ei sint doar primii supraexpusi, saturati de basescianism, cu siguranta, pe masura ce va trece timpul, vor fi din ce in ce mai multi cei carora presedintele le va pica greu. Impresia generala pe care au lasat-o generatorii imaginarului public saptamina trecuta este ca abia asteptau un prilej ca sa se dezica de Basescu. Ceea ce trezeste interesul in aceasta cotitura este ca ea este simtita si taxata, dupa mintea fiecaruia dintre ei, chiar de catre oamenii imaginarului public. Cei care scriu, cei care sint manifestarea constiintei publice, cei care-si asuma si de la care pleaca mimetismul atitudinilor politice. Spre exemplu, comentatorul de la Cotidianul, Dan Tapalaga, demasca ferm faptul ca „clubul filfizonilor cu interese a lansat moda antibasescianismului“.
Tapalaga mi se pare nedrept cu noi, ceilalti, nefilfizoni si fara de interese. Cu mai putine certitudini si mai dilematic, colegul Cristian G
