Sub acest titlu, dar, evident, fara semnul intrebarii, scriitorul francez Daniel Leuwers a deschis, la Muzeul Literaturii Române, o expozitie minuscula si neobisnuita. Ea cuprinde carti olografe, de diverse formate, de la plierea simpla a unei coli de hirtie ceva mai mica decit un A4 si pina la formatul evantai, cel mai complex, obtinut prin plierea colii de mai multe ori. Pe suprafata astfel obtinuta, un scriitor si un pictor vin cu substanta propriu-zisa a cartii, altfel spus cu textul si cu imaginea. Tirajul este de sapte exemplare, dintre care patru revin autorilor, iar trei ramin in cadrul proiectului.
Cu portofoliul astfel obtinut, se organizeaza expozitii itinerante si se editeaza alte carti, de data aceasta conventionale in aparenta, adica tiparite si legate industrial, cu un tiraj de piata, dar total atipice ca discurs si surprinzatoare prin spontaneitatea si diversitatea grafica.
Desi, la prima vedere, componenta cea mai pregnanta a unui asemenea proiect este aceea ludica, iar performantele lui par a privi, in cea mai mare masura, valorile libertatii si stilistica spontaneitatii, in fond lucrurile sint ceva mai complicate. Cartile imaginate de Daniel Leuwers, sub inselatoarea lor aparenta de modestie si de vulnerabilitate, repun in discutie cel putin trei probleme care au facut o impresionanta cariera in dezbaterile culturale: obiectualitatea cartii, prezenta autorului in propriul lui text si relatia dintre limbaje.
Inainte de a fi carte in acceptiunea consacrata a cuvintului, cartea saraca este o reintoarcere la obiectul viu, la manuscrisul exilat intr-o arheologie vaga, la candoarea paradiziaca a unei lumi nascute nu doar din incordarea mintii, din aspiratiile inalte ale gindului, ci si din caldura nemijlocita si din ezitarile omenesti ale gestului. in acest obiect sumar, aflat cumva la limita paradoxala dintre derizoriu
