- un document de epocă
"În ziua de 16 aprilie 1986,
mame întru totul severe, care tremură la gîndul că băieţelul ar putea să spargă cu o minge de fotbal geamul vreunui vecin,
tinere bunici cărora le plac mai ales filmele cu balet şi ca Ťsport» doar patinajul artistic,
persoane onorabile care nu cunosc nici măcar genericul Telesportului (faza de pe Wembley, cînd Cămătaru marchează trăgînd după el doi englezi, 1-1, chestiune de elementară cultură şi cinematecă generală...), cetăţeni duri şi sătui de fotbal,
o întreagă populaţie necunoscătoare a nuanţelor dintr-un corner şi a durerii din strigătul modern: ŤBarăăă! Barăăă!» s-a găsit iradiată de farmecul celui mai bun meci din cîte a povestit televiziunea noastră despre o echipă românească:
STEAUA - ANDERLECHT 3-0!
Fotbalul le-a propus o bucurie nu numai în afara competenţei strict sportive, ci şi în afara cotidianului existenţial; sînt întotdeauna importante asemenea bucurii nespecializate, deloc sistematice.
Cinematografic vorbind, întregul oraş, în plină zi, părea pustiu, toată suflarea - pricepută şi nepricepută - fiind strînsă în jurul televizoarelor.
Ceea ce juca Steaua - pentru a se califica în finala celor mai bune echipe din Europa - ţinea de celebrele reportaje de la Roma sau Rio de Janeiro, cînd tot ce-i maşină paralizează şi tot ce-i om, păgîn sau credincios în ale mitologiei pelevizate, se concentrează în jurul unui Ť11 metri» şi al unei incredibile ratări.
La cîteva minute după ce pe tabela electronică din Ghencea au apărut cuvintele atît de rar adresate azi pe un teren de fotbal învinşilor: ŤNOTRE RESPECT ANDERLECHT!» -
cîteva minute în care străzile oraşului s-au umplut de copii şutînd mingea Ťca Piţurcă şi Bölöni», semn sigur că evenimentul e de adîncime, precum s-a întîmplat după finalele Cupei Davis sau triumful Nadiei Comăneci
