Marti seara, TV Sport a difuzat pret de zece minute, sub genericul Dinastia Campionilor, un film dedicat marilor performante ale „Craiovei Maxima“. Driblingul ucigator al lui Ilie Balaci intr-un meci cu Steaua, pe „Central“, marele gol al lui Negrila din returul cu Kaiserslautern, golurile lui Balaci si Irimescu din prima mansa contra celor de la Leeds... Imaginile curgeau alb-negru, iar acest lucru intarea senzatia de documentar pretios precum cele de pe Discovery, cu debarcarea din Normandia sau atacul de la Pearl Harbour... Plus declaratiile de azi ale eroilor de ieri. Sorin Cirtu vorbea pe canapeaua livingului vilei sale din Craiova. Anterior, il vazusem pe Sorin cel de altadata cu zâmbetul sau smecher urcând intr-un autobuz prapadit alaturi de celelalte legende in anii de glorie: Geolgau cu o sapca asezata pe o parte, a la Silvester Stallone, Cami si Lung cu staturile lor impunatoare, Ţicleanu cu plete, Nae Tilihoi cu profilul sau de june prim... Brusc, o declaratie luata acum lui Donose. Dindaratul ramelor de ochelari, Donose spunea ceva memorabil: „Am fost o echipa mare. Si publicul... Ma simteam de parca ma nascusem chiar atunci si credeam ca n-o sa mor niciodata“. Fazele si declaratiile erau impanate cu fluviile de oameni care brazdau Oltenia in zilele marilor meciuri. Trenurile care veneau in gara Craiovei ticsite de suporteri, de parca cineva necunoscut sunase mobilizarea generala. Desi era in toiul serii, ne-am trezit deodata. Ce Leeds? Ce Kaiserslautern? Ce Balaci? Ce Cirtu? Sâmbata care a trecut, Universitatea a jucat la Juventus si a umilit-o cu un 3-1 care nu mai are nevoie de comentarii. Ieri a fost meciul cu Inter. Pe neasteptate, intâlnim formatii cu nume demne de Liga Campionilor. Nici chiar actualul patron al echipei n-ar fi crezut ca visul i se va implini atât de repede. Sigur, echipele amintite mai inainte nu-s decât biete adunaturi de fotbalis