Ca şi cum autorul cu treizeci şi cinci de ani mai tânăr ar vrea să facă joncţiunea cu actualul Alexandru George, pe inconfundabilul contur de comportament pe jumătate morocănos, pe jumătate sarcastic al acestuia, Marele Alpha, studiul dedicat de critic lui Arghezi, începe ex abrupto, cu o... palmă trasă cititorului: ,Am pus în fruntea studiului nostru acest titlu şi ne îndoim că măcar vreunul dintre cititorii care-şi vor arunca asupra lui privirea va putea pricepe despre ce e vorba." (p. 7). La un prim nivel, Alpha nu este altceva decât unul dintre pseudonimele folosite de poet. Cu o treaptă mai jos, această semnătură, pe care istoricul literar o recuperează, e făcută să participe la complicata receptare a lui Arghezi. Excedat de tirania lirică exercitată de autorul Cuvintelor potrivite, M.R. Paraschivescu, contestatar înverşunat al lui, fusese bucuros să constate în anii '60 că ,s-a terminat o dată cu litera A şi am ajuns şi la litera B" (Blaga, Barbu, Bacovia). În fine, comutând discuţia din acest plan onomastic într-unul simbolic, Alexandru George va ajunge la echivalări şi inflexiuni relativ surprinzătoare pentru cei care-i cunosc raţionalismul critic, tonul mai ,uscat" şi ironic al comentariului. Lectorul tras de urechi în primul paragraf al cărţii se răzbună printr-un surâs atunci când parcurge următoarele fraze, dorite lămuritoare: ,Pentru cel care poate să treacă cu vederea peste circumstanţe şi să scruteze viitorul, statura poetului pe care chiar soarta l-a hărăzit în fruntea celorlalţi n-a făcut decât să crească. De aceea, l-am pus sub semnul literei dintru început alpha, care la vechii fenicieni însemna taurul (în a cărui zodie poetul s-a născut) şi care tăia drumul în Necunoştinţă, la începutul anotimpurilor." (pp. 196-197).

Din fericire, acest ton destul de exaltat nu este definitoriu pentru întregul volum; e una din rarele pase lirice ale e