A apărut, la sfîrşitul anului trecut, la Editura Academiei Române, un volum aşteptat şi extrem de necesar, care reuneşte articole pe teme gramaticale ale Mioarei Avram: Studii de morfologie a limbii române (2005). Circulaţia acestor studii - bine-cunoscute specialiştilor, foarte des citate - era dezavantajată de rămînerea în paginile unor reviste de lingvistică şi a unor volume colective, mai greu accesibile. Adunarea lor în volum le permite celor care ştiau doar formulările sintetice din Gramatica pentru toţi să înţeleagă mai bine ce extraordinară cunoaştere în detaliu a fenomenelor gramaticale româneşti îi permitea autoarei să formuleze afirmaţii sigure şi incontestabile. Sînt atinse în acest volum cîteva dintre cele mai interesante teme ale controverselor în materie de morfologie românească. Deşi perioada pe care o acoperă articolele e foarte mare - anii 1958 - 2004 - , textele mai vechi nu ne apar deloc ca depăşite, (doar lista de referinţe le marchează vîrsta). În această carte, morfologia, legată permanent de sintaxă şi de lexic, este văzută în dinamica proceselor de gramaticalizare şi în deschiderea interpretărilor alternative. Impresionează, la lectura în ansamblu a acestor texte, importanţa acordată perspectivei contrastive şi tipologice, plasarea fenomenelor româneşti în context romanic, dar şi în raport cu limbile slave din jur. În articolele recente abundă exemplele din presă, din publicitate; Mioara Avram avea un simţ de observaţie căruia nu-i scăpa nimic semnificativ din evoluţiile contemporane ale limbii.

Din păcate, spaţiul acestei rubrici e insuficient chiar şi pentru simpla trecere în revistă a principalelor probleme discutate în carte. Volumul se deschide cu cîteva chestiuni generale, care privesc mai multe clase lexico-gramaticale: sînt descrise mijloacele morfologice folosite pentru diferenţierea lexicală (date şi dăţi, Doamne şi dom