Nu mi se întâmplase decât să-l întrevăd, în ultimii lui ani, la Mariana Macri, pe cel care, părinte fiindu-i, de o singulară, inefabilă prezenţă, a putut prilejui uimite înfiorări şi respectuoase admiraţii. Clericul ce purta cu sine nu numai fervoarea unei convertiri adânci, dar şi o reputaţie juvenilă, de fosforescent experimentalism, cheltuit în radicale paradoxuri, mi s-a înfăţişat atunci visător şi blând. Părea, el însuşi, o emanaţie a interiorului ,static şi astâmpărat" care-l conţinea, a unei line consimţiri la un destin menit să încrucişeze bogăţii nicicum banale.

Dacă se jucase, în tinereţe, cu ipoteza unui autobiografism care s-ar declina la plural, ca Pessoa livrându-se unei pendulări echilibristice printre heteronime, dacă sub semnătura lui esenţială, Jonathan X. Uranus, răsăreau apoziţii cu funcţie multiplicatoare, unul dintre aceste năzdrăvane adaosuri de identitate, produs în Bilete de Papagal, s-ar cuveni pomenit aici pentru rezonanţa lui trufaş factice, şi tot pe atâta, inevitabil, auto-critică. Spunându-şi Mare Adolescent Român, el nu rămânea totuşi în sarcasmul vreunei eventuale aluzii la Adolescentul Miop al prietenului Mircea Eliade. Căci din sintagma dezinvoltă se desfac trimiteri, altfel vii, înspre făgăduinţe care vor vibra deplin mai târziu, în chiar imaginile chemate să-l înconjure, din creaţia Marianei.

La ea te gândeşti, la punctele unde se adună mat şi salubru, ca într-un cuib concentric, tot ce înseamnă tandră albeaţă, şi afirmare de puritate manifestă, în suprapunerile textile, spre exemplu, pe care le-a reuşit Mariana Macri. Şi însuşi amestecul, de inocenţă lunatecă şi de zel aspru, care adulmecă prezicerea, propriu firii ei creatoare, nu este şi el îndatorat unui anume tipar temporal, ce nu acceptă să îmbătrânească?

,Hieroglifa existenţei interioare", folosind vorbele unuia din simboliştii răsă