Stiti, generic vorbind, multinationalele n-au o reputatie prea grozava printre agentii: clientul e tiran si fitos, totul incepe si se termina cu vanzarile, au rapiditatea si flexibilitatea unui mamut si tot asa, lista cliseelor ar putea continua la nesfarsit.

Stiti, generic vorbind, multinationalele n-au o reputatie prea grozava printre agentii: clientul e tiran si fitos, totul incepe si se termina cu vanzarile, au rapiditatea si flexibilitatea unui mamut si tot asa, lista cliseelor ar putea continua la nesfarsit. Mai mult, daca imi aduc bine aminte, incepand cu a doua jumatate a anilor ’90, corporatismul romanesc a inceput sa dea vesel coltul ierbii si sa fie prezentat in culori bombon: aveam si noi formulele noastre de succes. Aveam capitalismul nostru local - celebrul "capitalism romanesc" - de care radeau pe sub mustati americanii prin cotidianele lor, dandu-ne de exemplu pentru tot ce inseamna reinventarea haiduceasca a rotii in business. Una peste alta, aveam modelul nostru, ce ne mai trebuiau "internationalele" ? Eu insami aveam dese accese de admiratie usor euforica, atunci cand ii vedeam "pe-ai nostri" deschizand articulat gura, corporaticeste vorbind. "Uite ca se poate si la noi" devenise trendul in piata. Jumatate detestate, jumatate invidiate, corporatiile multinationale care au prins cheag aici nu s-au prea bucurat de "ospitalitatea" romaneasca de manual. Bunastarea lor era eterna sursa de sponsorizari si pe birourile lor, indiferent de profil, se aflau, in vrafuri, marile sperante ale autoritatilor mai mari sau mai mici, bugetele spre aprobare ale agentiilor cu fee-uri consistente si ifose pe masura. Recent, in calitate de consultant, am simtit vreme de cateva luni, pulsul real al unei corporatii ca la carte, si mi-e rusine, ca dusa de val si de modelul altor experiente cu structuri asemanatoare, i-am pus pe toti in aceeasi oala sub