Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul "Fermierul", un fiasco

Publicat in HotNews, vineri 14 aprilie 2006 ·

Programul "Fermierul" al Ministerului Agriculturii incepe sa se transforme intr-un fiasco. Sumele foarte mari destinate acestui program - nu mai putin de 7.000 de miliarde de lei pentru cofinantarea cu dobanda subventionata a proiectelor SAPARD - nu au avut darul sa atraga nici fermierii, nici bancile creditoare.

O parte din suma a fost re-directionata ca sa acopere subventiile la combustibili. Purtatorul de cuvant al ministerului, Adrian Tibu, recunoaste ca asteptarile oficialilor ministeriali erau mai mari de la acest program.

Dupa ce la prima licitatie pentru adjudecarea sumelor din program au fost alocate mult sub un sfert din fondurile destinate programului, la a doua licitatie, de marti, a fost prezentata o singura oferta bancara, cea a Bancii Comerciale Romane.

In aceste conditii, concursul s-a amanat pentru 26 aprilie, cand oficialii ministerului spera sa poata cesiona macar o felie importanta din bani.

Potrivit Legii achizitiilor publice, la a doua infatisare a licitatiei oficialii ministeriali vor putea aloca banii chiar si daca va fi prezentata o singura oferta, prin negociere directa cu o singura sursa.

Purtatorul de cuvant al ministerului, Adrian Tibu, recunoaste ca asteptarile oficialilor ministeriali erau mai mari de la acest program. "Noi speram sa dam toti banii de prima data, dar bancile au luat doar atat cat au crezut ca pot gestiona", a declarat Tibu.

"Bancile vor expertiza", a explicat purtatorul de cuvant al ministerului, fara sa poata explica de ce doua dintre bancile interesate, care au primit bani in prima transa, CEC si Banca Comerciala Carpatica, nu au depus oferte in a doua etapa a licitatiei.

Directorul de comunicare al Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), Mariana Pantea, nu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 24 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 17 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 34 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°