Cu siguranţă există mai multe sensuri ale termenului, dar mă refer la cel care i-a fascinat pe greci şi care a dat naştere sfintei treimi a vremii lor (kalokagathia) şi continuă să prindă la sociologi sau psihologi. Faptul că aparenţa estetică agreabilă te determină să îi atribui purtătorului şi alte calităţi. Plus reversul medaliei: faptul că cei ce inspiră acest efect au şi alte daruri implicite - capătă mai multă atenţie, başca interacţiune socială, deci - într-o societate normală - schimb de idei, au şanse mai mari să lase în urmă inhibiţiile şi să îşi dezvolte inteligenţa. Previzibil, sintagma a devenit un "pop up" în mintea mea din cauza a două filme (dar şi a unui boţ de pisică de o lună şi jumătate care încearcă să îmi caftească mouse-ul în timp ce scriu acest articol).

La primul am zis ,prezent" încă de la premieră: Ice Age: Dezgheţul. Lungmetraj de desene animate, văzut din rîndul doi, cu toate accesoriile ,gustative" inerente unui astfel de film. Am stat pînă la capătul unui generic de final kilometric, numai ca să număr cîţi animatori se chinuiseră la această continuare timp de patru ani. Peste 35, pot să certific...

Efectul de halo s-a făcut simţit doar pe durata vizionării şi eventual sub forma unei impresii pozitive nebuloase post factum. Ca apoi să constat că nu îmi aminteam nici o scenă sau replică din film, mi-a fost necesară propteaua unui trailer ca să rememorez cîte ceva. Nu voi afirma însă, precum criticii americani, că urmarea e mai slabă decît începutul. Oricum, primul Ice Age avea relativ puţine bancuri intertextuale comparativ cu Shrek de exemplu. Aşa că nu e de mirare că cei nouă scenarişti iniţiali au fost înlocuiţi de alţi doi. Acum serios, lungmetrajul - tind să cred - reflectă fidel studiile de piaţă. Toată lumea vroia să vadă mai mult veveriţa preistorică Scrat, aşa că i se alocă o expunere ceva mai consiste