Paolo, amicul meu, italian, dar casatorit cu o românca, ma suna ieri: „Alo, românule, ziceai ca Berlusconi nu e normal la cap. Citeste ziarele sa il vezi pe al vostru...“ Inchide telefonul gâlgâind de râs. Il inteleg: acum vreo luna, pe e-mail-uri circula un filmulet nostim cu Berlusconi facând pe satirul in spatele unei politiste, in timp ce agentii de securitate il asteptau sictiriti lânga limuzina prezidentiala. Asa ca la vizionare, eu, român, un amic din Chile si un american sadea ne-am prapadit de râs, in timp ce macaronarul se facuse rosu - el sustine ca de mândrie - si rânjea cam intr-un dinte. Ma zoresc sa deschid jurnalele, si ce vad? Garda elvetiana a lui Basescu a facut pasul la ofsaid, oferind tribunei spectacolul unor jambiere prezidentiale murdare... de atâta fotbal. Sa fie o manevra de imbulinare mioritica? Tradare-tradare, dar sigur o stie si presedintele, nu? Nu aceste jocuri de culise, dificil de intuit din exterior, ma preocupa mai mult, ci evolutia spectacolului pe care continua sa il ofere mereu surprinzatorul Basescu. Chioscuri demolate, cu câini fugariti, suvita prezidentiala, blonda de la Golden, sacosele de plastic din mâna pe drumul spre apartamentul cu scandal, cizmele de cauciuc prin namolul inundatiilor, spriturile cot la cot cu baronul oierilor, zâmbetele de cezar al tribunelor de fotbal... Matelotului sasiu ii reuseste o cantoneta hipnotica ce amesteca acorduri de Pavarotti cu frânturi de Farâmita Lambru, totul pe acompaniamentul inevitabil al copiilor minune din taraful politic românesc. Mi-l amintesc intr-o noapte, acum câtiva ani buni, pe când era ministru al transporturilor. Greva in Gara de Nord, ceferistii blocasera trenurile. In mijlocul liniilor de cale ferata, imbulzeala mare: pancarte, revendicari, injuraturi. Presa, poze, filmari. Pâna aici, nimic deosebit, nu? Si iata ca incepe partea memorabila. Printre grevisti isi face lo