Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ca$$a Loco - Calin (file de poveste)

Publicat in Jurnalul, vineri 14 aprilie 2006 ·

COMUNICATUL SAPTAMANII A fost odata ca niciodata, mai bine nu ar fi fost, un copil mic si rasfatat care avea de toate. Adica avea, pe langa familia lui burgheza si purtata prin societati inalte, zece oameni care aveau grija de el, de Calinus. Una care sa ii mestece posmagii cand el nu avea chef de caviar sau pate de gasca crescuta in sudul Frantei. O alta femeie care ii peria dintii, parul si ii taia unghiile de la picioare. Calinus nu putea sa se aplece, sa nu faca hernie de mic. Altcineva ii peria parul, mai era soferul personal, care il ducea la scoala, un inginer care ii facea temele, pentru ca de mic Calinus nu prea le avea cu tabla inmultirii, si sa nu o uitam pe tanti Aglaia, care avea cea mai nobila sarcina! Sa stearga fundelul copilului rasfatat de cate ori facea acesta treaba mare. Si Calinus facea la greu, nu se juca.

Liceul l-a prins pe Calinus in zari straine, departe de casa, dar cei zece oameni mititei, dar de baza l-au insotit peste tot. Mai putin tanti Aglaia, ca Calinus a reusit pe la 14 ani sa invete cum sa faca treaba aia singur. Locul Aglaiei a fost luat de Parhontu, care trebuia sa il initieze pe Calinus in tainele amorului. Practic, Parhontu ii baga pe camera lui Calinus cate una bucata fata pe luna. Tunsa, rasa si frezata regulamentar. Acestea trebuia sa stie care sunt regulile inaltei societati. Adica sa ii spuna lui Calinus ca e cel mai bun, cel mai tare si mai ales sa stie sa mimeze foarte bine orgasmul.

Calinus a facut si facultate, pentru ca, daca parintii au bani, se poate rezolva orice. Si-a luat masini, si-a luat si motocicleta, mai tarziu si-a luat si post de radio si a condus mult si bine, normal, fara sa isi dea seama ce face. Mai apoi, dintr-o pura intamplare, greseala, din ciclul pampalaul, nepotrivit in Alianta potrivita, Calinus a primit cadou cea mai tare masina din Romania: Guvernul!

Ei, atunci sa il vezi pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 41 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°