De cel putin doi ani, calamitatile tot dau buzna in batatura olteanului. Secete, inundatii si câte si mai câte nenorociri, toate se inghesuie sa-i sugrume bietului mioritic farâma de speranta si bruma de avere. De ciuda, de frica ori nepasare, olteanul gaseste doar o consolare: sticla. De unde, de neunde, ea e plina mereu si gata sa-l salveze oricând pe amarât din ghearele nenorocirii. Daca nu-i vin, sa fie-o bere! Nu s-au adunat toti norii pe cer. Sta sa ploua, dar nu chiar acum. E vreme, isi zic, si dau noroc. Se uita-n lungul drumului. Mai trag o dusca. Marin Goagara, zis Comisaru' - a fost paznic la post, gineri-sau, Sorin Moldoveanu, si Macelaru', toti din Unirea. Sa tot fi ajuns la a patra bere de când stau la masa de plastic din fata magazinului. O ora, doua, nici ei nu mai stiu de când asteapta. Lânga ei, sticlele goale numara timpul. „Ma, cica vine iar viitura“. Tânarul isi propteste ochii congestionati pe eticheta alba. Il cauta indelung cu privirea pe socru-sau. „Las' ca noi suntem pusi bine, nu ne trece. Mai prost cu ploaia, ca inmoaie casele. A lu' fiu-meu azi-mâine cade“. Goagara isi piaptana gânditor mustata. „Mda, nu e bine...“. „Eh, ce poti tu sa faci?!“, il consoleaza vecinul, strângând sticla de gâtul subtire. „Primaria nu-i da ajutoru', el e amarât, are cinci copii, cu ce s-o repare?“. „Drept e. Ma gândesc sa scriu la ziar, i-o da ceva... Hai noroc!“. Barbatii ciocnesc sticlele cu sete. Se uita lung in zare - mai e loc de-un nor-doi. „Iar nu se face via, ma, nici anu' asta. Asta-toamna s-a ales prafu' de tot vinu'. Tuica la fel. S-a degradat, ma, toata productia. Nu's ce ne-om face. Cu berea asta ma doare burta. Nu mai pot!“. „Te inteleg perfect“, il sustine Macelaru' pe paznic. „Se vede treaba, Marine, ca e din ce in ce mai rau. Nu se mai opresc nenorocirile! Si nimeni nu se gândeste la noi, masa asta de jos, ca nu mai avem nimic, nici ce bea, ni