Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aplaudati-l pe Pancu!

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 15 aprilie 2006 ·

Cel mai bun produs al fotbalului iesean din toate timpurile vine cu Rapidul in Copou pentru a invinge echipa la care s-a format Intr-un Iasi in care iubirea pentru fotbal are cote consistente, frustrarea faptului ca Poli nu a ajuns niciodata in Europa se simte, mai ales ca pe astfel de rute s-au incadrat si Bacaul si Galatiul si Ceahlaul, daca ne uitam doar prin Moldova. De aceea, orice fotbalist local care a ajuns (chiar imbracat in tricoul unei alte echipe) sa joace in cupe ori, mai mult, in echipa nationala a picurat un strop de orgoliu satisfacut in sufletele celor care nu uita ca daca istoria se scria altfel la 1859, statutul Iasului de Capitala era extins de la cultura si la nivel administrativ, economic si, implicit, sportiv. Unul dintre "subiecti", poate cel mai important, este cel pe care l-am botezat acum mai bine de un deceniu "Diamantul din Nicolina". La 18 ani juca in frumoasa dar saraca echipa ce a dus prima promovare postrevolutionara a Iasului, in memorabilul baraj de la Brasov. Si-a desfacut apoi aripile, a zburat pe la Rapid, Cesena, Besiktas, a fost unul din "sefii" nationalei. Peste tot pe unde a umblat, atunci cind vorbea de "acasa" spunea Iasi. I-a ajutat pe fostii coechipieri, le-a dat mingi si tricouri urmasilor de la juniori, i-a premiat pe fotbalistii lui Poli in citeva rinduri (pentru promovare, anul trecut inainte de Paste, etc), a ajutat oameni nevoiasi. Despre eroul amintit s-ar putea scrie o carte, nu un articol de ziar. Care nu stiu cum sa se termine. Cu o reverenta in fata lui Daniel Pancu?. Credem ca da! Merita! . "Mai bine luam galben cu Dinamo" Desemnat, acum citiva ani, drept cel mai bun jucator iesean all-time, de catre o ancheta a ziarului nostru, Daniel Pancu a marturisit cititorilor "Ziarului de Iasi" trairile sale inaintea acestui moment greu al carierei: meciul impotriva Politehnicii - Daniele, esti gata sa joci impotriva Po

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°