SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA! Si atunci se suparase cerul pe oameni. Mai intai a inceput sa-i certe cu fulgere si tunete. Mai in toata tara tunetele bubuiau de porneau alarmele la masini, abia apoi cerul a deschis toate robinetele si curgea apa in prostie, ca intr-un apartament unde locatarul a uitat de contorizare si intretinere. Era unul din anii dupa schimbarea de macaz din 1989. La marginea comunei Beresti - Tazlau curge un parau prapadit, o caricatura de parau in mijlocul caruia daca pui o galeata ea se umple abia dupa un sfert de ora. Ani lungi paraiasul nu facuse nici un necaz locuitorilor frumoasei comune aflate intre Bacau si Onesti. Dar in acea vara, cand curgea cerul in nestire, paraiasul s-a umflat si s-a napustit asupra comunei. S-a pravalit nebuneste, umflat de ploi, asupra primelor case din Beresti - Tazlau si acolo prapadul a fost pana la prasele. La primele case lovitura apei a fost de knock-out. In calea puhoiului i-a iesit casa preotului. Parintele n-a apucat sa-i strige nevestei decat "tine-te de fereastra!", dar preoteasa n-a avut maini sa se agate de ceva, in ambele maini apucase sa aprinda cate o lumanare a ruga de zagazuire a puhoiului. Pe biata preoteasa au gasit-o peste cateva zile in malul dinspre barajul hidrocentralei, chircita, cu lumanarile in mana. Casele din mijlocul satului au avut la dispozitie mai multe minute de dezmeticit. Apa a atacat treptat si oamenii au putut sa se suie pe acoperisuri. Nu si-au carat pe acoperis, in graba, televizorul sau vreun covor, s-au suit pe acoperis cu purcelusii din curte, cu catelul si cu cativa saci cu grau. Acolo au vazut cum se infoia prapadul lichid si cum veneau alte acoperisuri de casa purtate de puhoi. Cand razvratirea apei s-a domolit, comuna arata ca o locuinta rascolita de talhari.

Pe ulite se intalneau perne cu bucati de usi, undeva intre rotile unui car, intr-o rana, se intepenise