Opera Braşov pleacă duminică într-un lung turneu european prin Germania, Franţa, Austria, Elveţia, Luxemburg, unde va prezenta titluri mozartiene: „Don Giovanni” şi „Nunta lui Figaro”. „Ne bucurăm că vom cânta chiar acasă la Mozart – Austria – şi aceasta după un strălucit succes în Spania cu «Bărbierul din Sevilla». Vom prezenta «Don Giovanni», primul spectacol multimedia din România şi cea mai recentă premieră a noastră. Se vor cânta 29 de spectacole, pe 29 de scene importante din ţările menţionate”, spun cei de la Opera braşoveană.
În perioada cât o parte din colectivul Operei va fi plecată în turneu, la Braşov se pregăteşte o nouă premieră, „Degeţica”, ce va avea ca protagonişti două mari personalităţi aniversate anul acesta: Mozart, pe a cărui muzică este jucat spectacolul şi Hans Christian Andersen, autorul poveştii, de la naşterea căruia se împlinesc anul acesta 200 de ani. Coregrafa Nermina Damian a imaginat o atmosferă feerică, miraculoasă şi colorată, apelând la muzica lui Mozart, tratată atât clasic cât şi pe ritmuri moderne, ajungând la jazz şi rock. Premiera este programată pe 30 aprilie, de Zilele Braşovului.
Opera Braşov va mai oferi publicului în data de 6 mai un spectacol ce reuneşte cele mai cunoscute momente şi cele mai melodioase arii şi duete sub genericul: „Veselă-i Opereta… Domnule”.

În peri