Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kilogramul de bijuterii va fi cu 1.000 de euro mai scump

Publicat in Adevarul, luni 17 aprilie 2006 ·

acestea se vor scumpi odată cu aurul", ne-a declarat preşedintele executiv al Federaţiei Diamond-Gold, Mihail Pacioianu. El a explicat acest fenomen prin faptul că în China, unde forţa de muncă acestea se vor scumpi odată cu aurul", ne-a declarat preşedintele executiv al Federaţiei Diamond-Gold, Mihail Pacioianu. El a explicat acest fenomen prin faptul că în China, unde forţa de muncă este mult mai ieftină, dar şi supercalificată, producţia de bijuterii creşte exponenţial, prin urmare şi cererea de materii prime - argint şi aur. "Chinezii vin în Europa cu bijuterii mult mai ieftine, executate în aceleaşi condiţii de calitate, reuşind să scoată astfel de pe piaţă producători tradiţionali, cum ar fi italienii".

Conţinutul de metal preţios ("titlul") este primul dintre principalele componente ale preţului unei bijuterii. Aurul fin are o concentraţie de 999,9 la mie (24 carate), iar un titlu de 585 la mie reprezintă 14 părţi aur pur (14 carate). Pe lângă acesta, pe pieţele din Europa mai circulă titluri de 750 la mie (18 carate), în Canada se vând titluri de 333 la mie (8-10 carate), iar în Orient - de 916 la mie (22 carate).

Al doilea criteriu de stabilire a preţului este dat de nivelul de complexitate şi calitatea execuţiei unei bijuterii, iar al treilea - raritatea acesteia.

Piaţa românească, într-o expansiune fără precedent

Greutatea totală a bijuteriilor din aur comercializate anual în România depăşeşte 15 tone , iar a celor din argint totalizează 75 de tone. Valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa de bijuterii ajunge la peste 210 milioane euro, din care 150 milioane euro este reprezentată de cele din aur. "Dacă luăm în calcul toate tipurile de bijuterii care circulă prin România, putem estima această piaţă la 600-700 milioane euro", a mai spus Mihail Pacioianu. El a remarcat o creştere exponenţială a numărului de societăţi care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 25 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Jumătate de Banat sub cod roșu de caniculă și avertizare de instabilitate atmosferică în vestul țării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au extins luni avertizările de caniculă până miercuri dimineața în sudul țării. În partea de vest a fost emisă o avertizare Cod roșu de vijelii. Potrivit ANM, de luni până marți la ora 10.00 sunt sub avertizare Cod roșu județele Caraș-S

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum 38 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Marius Șumudică i-a șocat pe JUCĂTORI. „Și-a dat pantalonii jos și s-a întors cu fundul”

Gandul acum 21 minute
Marius Șumudică a antrenat în mai multe țări, inclusiv în Turcia. În timpul pandemiei Covid-19 era la Gaziantep și conducerea voia să reducă salariile jucătorilor. Antrenorul român s-a opus și a convocat o ședință cu lotul. Le-a cerut fotbaliștilor

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 2 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Vremea

București
acum

33°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°