Aflata la granita dintre Brasov si Sibiu, Cartisoara nu e doar satul legendarului Badea Cartan, ci si locul de nastere al Muntilor Fagaras. Obarsia paradisului
Norii si zapezile Fagarasilor par una. Se scurg impreuna de pe creste. Un murmur care creste din pamant si care face mugurii sa crape, cerul sa se invarta, o neliniste care urca in oameni si in animale, facandu-i sa se invarta in batatura, tot cu ochii spre munti, tot ascultand la suvoaiele care coboara de-acolo. Soarele e un vartej luminos printre nori. Primavara atarna in aer. E sfarsitul lui martie in Cartisoara si toata suflarea asteapta.
Omul muntilor: Nicu lui Potiche
"O sa-ti spun un secret", zice omul din fata mea, aplecat usor peste masa. "Cel mai frumos loc din lume e la Gol, intelegi? Ca sa mergi acolo, trebuie s-o iei pe carari, mai intai prin highet (hatis). Mai sus se ridica fagii si carpenii, iar si mai sus, brazii grosi. Si urci, si urci. In spate, lumea ramane jos. Nici tipenie de om, doar padurea. Si la urma, odata se termina padurea si vezi Golul, nene! Ti se furnica pielea, uite-asa, pe ceafa. Calci pe iarba marunta si mai incolo se ridica creasta, suuus de tot, numa piatra. Si deasupra, uite-asa, e cerul, nene, uite-asa! Ei, acolo-mi place mie! La golul alpin!"
Nicu lui Potiche ramane o clipa cu mainile larg deschise, aratandu-mi cum se vede cerul in cel mai frumos loc din lume. Pe fereastra, dincolo de marul cel mare din curte si dincolo de turla bisericii din Cartisoara, muntii izbucnesc din pamant si din paduri, ca un zid vertical, argintiu. Deasupra, vartejul norilor. Soarele intra si iese. Omul are scaunul in asa fel pus, incat poate vedea in orice clipa muntii prin fereastra. In curte la fel, are un loc al lui, pe o buturuga inalta, langa gard, sub marul cel mare, unde sta toata ziua si priveste in departare. Eu stiu ca a fost padurar mult
