Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reguli noi pentru acreditarea şcolilor

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 18 aprilie 2006 ·

În intervalul 12 aprilie – 12 mai 2006 sunt supuse dezbaterii publice primele proiecte ale Agenţiei pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. Printre acestea figurează standardele de evaluare şi acreditare pentru şcoli. Acestea vor trebui să asigure personal calificat în procent de 100 la sută sau un plan de dezvoltare având la bază contextul economico – social. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACIP), a deschis procesul de consultare publică asupra principalelor documente elaborate în perioada de interimat. Astfel, până pe 12 mai sunt în dezbatere publică proiectele care definesc standardele naţionale pentru autorizarea instituţiilor de învăţământ şi pentru acreditarea şi evaluarea periodică a instituţiilor de învăţământ. De asemenea pot fi consultate şi comentate metodologia privind criteriile de selecţie şi de formare a experţilor înscrişi în registrul ARACIP al experţilor în evaluare şi acreditare, codul de etică profesională al acestora.

Planuri de dezvoltare

Standardele se referă la domeniile prevăzute în Ordonanţa 75 din 2005 inclusă în Legea calităţii educaţiei ce urmează să fie promulgată de preşedinte, pentru fiecare domeniu fiind formulaţi indicatori şi descriptori, în încercarea de a stabili în mod concret cerinţele minime pe care viitorii "furnizorii de educaţie" să le îndeplinească. Standarde pentru acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ inventariază problemele de management, cele privind spaţiile şcolare, materialele didactice şi auxiliare, oferta educaţională şi performanţe şcolare şi extraşcolare. Printre alte obligaţii şcolile vor trebui să prezinte proiecte de dezvoltare pe 3-5 ani, corelate contextului social- economic, fişa postului pentru toţi angajaţii, şi să asigure servicii medicale pentru elevi, de preferinţă prin cabinetul propriu. Între standar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 6 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 5 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

20°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°