In dictionar infidelitatea este definita ca „o incalcare a credintei conjugale si ca fapta care dovedeste nestatornicie in dragoste“. In realitate, fiecare cuplu isi stabileste propriul set de norme si doar raportat la aceste norme se poate spune ca un partener i-a fost infidel celuilalt. Cu alte cuvinte, „a fi inselat“ capata intelesuri diferite de la o persoana la alta, in functie de valorile fiecaruia. De exemplu, in unele spatii culturale, este considerata o profunda jignire daca un oaspete nu petrece „o noapte“ impreuna cu sotia gazdei, in altele, un act de infidelitate poate fi pedepsit chiar cu moartea. In spatiul nostru geografico-cultural infidelitatea este in general sanctionata de societate si este perceputa ca referindu-se in primul rând la sexualitate. Adesea, cei care insala afirma ca isi iubesc partenerul si ca faptul ca au avut o relatie sexuala cu altcineva nu le schimba cu nimic dragostea, ba chiar o poate amplifica. Pe lânga elementele de noutate, dorinta si atractie fizica, sexul cu alta persoana decât partenerul de viata poate implica si un element compensator. Este vorba de anumite trebuinte personale, mai mult sau mai putin constiente, pe care cel in cauza are nevoie sa si le satisfaca indiferent de calitatea relatiei in care se afla. Aceste trebuinte nu sunt neaparat de natura sexuala, ci pot avea la baza alte nevoi care se confunda cu cele sexuale cum ar fi anumite dependente, o oarecare incapacitate de asumare a alegerilor sau complexe de inferioritate. S-a demonstrat ca exista o „ereditate culturala“ conform careia comportamentele - deci si cel de infidelitate - sunt transmise de la o generatie la alta. Astfel, comportamentul adulter al parintilor poate afecta copiii, influentându-le mai târziu, ca adulti, stilul de viata si modul de relationare in cuplu. Nu exista un raspuns general valabil cu privire la motivele infidelitatii, dar indrazn