Cate 48 de infractiuni de natura economica au fost inregistrate,in medie, pe zi, in ultima saptamana. Directiile de Investigare a Fraudelor au raportat comiterea a 111 ilegalitati, dintre care 11 evaziuni fiscale, 22 de inselaciune, un abuz, 11 actede coruptie si 66 alte fapte. Valoarea prejudiciului cauzat, ne-a precizat IGPR, insumeaza peste 53 miliarde lei vechi, o jumatate de milion de euro si 10.000 dolari.
La sfarsitul saptamanii trecute, ofiterii Serviciului Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Buzau au inceput urmarirea penala impotriva unui afacerist, suspectat de prejudicierea statului cu 7,2 miliarde lei vechi. Potrivit anchetatorilor, Petre Zaharia, administrator si asociat unic la SC "Energomontaj" SRL din localitatea Berca, este acuzat de afaceri ilegale cu produse petroliere. In timpul verificarilor, politistii au stabilit ca firma lui Zaharia are ca principal obiect de activitate comercializarea angro de produse petroliere. Pentru a-si rotunji veniturile, barbatul a apelat la escrocarea partenerilor de afaceri. Acum el este cercetat pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, delapidare, inselaciune cu privire la calitatea marfurilor, fals intelectual si uz de fals. Politistii spun ca in perioada august -septembrie 2003, Zaharia s-a aprovizionat cu uleiuri minerale nepurtatoare de accize de la mai multe societati din judetul Prahova. Marfa a fost comercializata ulterior la diversi beneficiari ca fiind motorina. Ca sa nu dea de banuit, barbatul a intocmit in fals documente de compensare produse petroliere cu doua societati de pe raza judetelor Vaslui si Galati. Prin aceste manopere, cel in cauza s-a sustras de la plata obligatiilor catre stat cu 5,8 miliarde lei vechi si a folosit in interes personal sume apartinand firmei in cuantum de 1,4 miliarde lei vechi. Petre Zaharia a primit interdictia de a parasi tara in urmatoarele 29 de zi