Minunat era ca liderii Aliantei Dreptate si Adevar sa se fi inteles din priviri. Minunile insa tin putin si se intimpla de regula in carti, asa ca ideea conflictului dintre Basescu si Tariceanu e actuala si plictisitoare de aproape un an.
Privit dintr-un unghi inedit, conflictul dintre palate poate fi interesant si, intr-o oarecare masura, tonic. E util mereu ca tara sa fie bine guvernata. E benefic pentru romani ca Romania in 2006 sa fie o tara bine guvernata.
E de dorit ca intre liderii politici care impart si administreaza puterea sa inceteze disputele personale, conflictele intens sau total personalizate; e ideal ca interesul public sa fie cel care uneste, nu desparte.
Dar daca un asemenea proiect inalt-consensual este ratat in chip programatic, daca asa ceva nu este cu putinta sub nici o conditie, ramine, inainte de a cinta actualei structuri de putere un prohod care pare inevitabil, sa vedem care este partea folositoare a acestui conflict intre Cotroceni si Guvern.
Amendabila, dar nu in totalitate, ideea ca razboiul este „un factor de progres" poate cataliza sau „desira", de una singura chiar, o intreaga istorie a umanitatii.
Dintr-o anume perspectiva, din cauza razboiului, inteles nu doar in sensul restrictiv de confruntare care se lasa cu singe, oase rupte si capete taiate, s-au facut salturi extrem de spectaculoase, atit de mari incit, daca adunam faptele sub umbrela Zeului „polemos", ramin destul de putine pe dinafara.
Teoretic, razboiul e bun pentru ca slabeste grupurile de interese. E ca in situatia in care sint angrenate grupari mafiote: cind doua dintre ele se macina una pe alta, cistiga politia.
Punctual si practic, in cazul de fata, confruntarea dintre cele doua tabere care domina la aceasta ora structurile vizibile de putere ne-a pus pe tapet o serie intreaga de adevaru
