Măceşul este cunoscut încă din vechime ca o plantă medicinală. Creşte în regiunile de câmpie sau de deal, formând tufe acoperite de flori roz. Toamna se împodobeşte cu fructe de culoare roşie.
Pe lângă vitamine, măceşele mai conţin zaharuri, acid citric şi malic, pectine, tanini etc. În terapeutică se folosesc ca tonic vitaminizant, având proprietatea de a întări organismul. La convalescenţi sunt recomandate sub formă de ceai, sirop, marmeladă şi vin. Datorită vitaminei P, preparatele de măceşe menţin permeabilitatea şi fragilitatea vaselor capilare, normalizând circulaţia sângelui. Măceşele au însuşirea de a mări secreţia biliară, fiind indicate în afecţiunile ficatului. Unii autori recomandă fructele de măceş în stările de inflamaţie intestinală, iar după alţii ar combate piatra la rinichi şi vezică. Ceaiul de măceşe este diuretic, mărind cantitatea de urină în 24 de ore. Această însuşire este atribuită în special seminţelor. Neproducând nici o iritaţie, este recomandat în bolile căilor urinare şi de rinichi pentru o cură mai îndelungată. Ceaiul se prepară din două linguri de fructe zdrobite care se fierb zece minute într-o jumătate de litru de apă. Pentru conservarea vitaminei C se recomandă ca fructele să se introducă în momentul când apa începe a clocoti. După ce se răceşte, ceaiul se strecoară printr-o pânză şi se îndulceşte după gust. Fructele de măceş, din care s-au eliminat sâmburii şi perii, pulverizate şi amestecate cu miere de albine se recomandă pentru eliminarea viermilor intestinali. Fructele de măceş intră în compoziţia ceaiurilor aromate, hepatice şi tonice apritive.
Oana BRÎNZAN
Măceşul este cunoscut încă din vechime ca o plantă medicinală. Creşte în regiunile de câmpie sau de deal, formând tufe acoperite de flori roz. Toamna se împodobeşte cu fructe de culoare roşie.
Pe lângă vitamine, măceşele mai conţin zaharuri, acid c
