O Romanie repetabila la infinit
Ziua Cartitei este doar o comedie romantica transmisa, ce ironie, in mod repetat de posturile de televiziune romanesti, o poveste de dragoste neimplinita, prinsa in capcana unei zile reeditate la infinit si o trimitere inconsistenta la simbolul sarpelui care-si inghite coada, la ciclicitate.
Multi dintre cei care au vazut filmuletul au, pesemne, din ce in ce mai acut sentimentul ca traiesc in realitatea romaneasca, asa cum o ordoneaza televizorul, o zi a cartitei, aceleasi personaje, aceleasi conflicte, aceleasi cuvinte, aceleasi intrebari, aceleasi solutii.
Spre deosebire de fictiunea cu pricina insa, nimeni nu pare sa fie constient si, in consecinta, nu-si poate asuma efortul de a sparge cercul, de a face diferenta si de a crea un sens. Or, daca exista - aceasta este varianta probabila - sunt expulzati in afara scenei-ecran, ca anomalii.
Nu mai devreme de ieri, viata publica romaneasca parea o repovestire a altor mii din trecutul recent.
Un Vanghelie amoral si semianalfabet jubileaza interimar peste PSD Bucuresti, un conflict intre palatele Cotroceni si Victoria pe refrenul "oglinjoara, oglinjoara, cine-i cel mai puternic din tara?", o mana de analisti discutand aprins despre controlul serviciilor secrete asupra vietii politice si despre agentii acoperiti nocivi nemuritori ai fostei politii politice, oameni, situatii, cuvinte intr-o masinarie infernala care nu produce decat deceptie si neputinta.
Marian Vanghelie, tratat drept revelatia sezonului, este doar un Mischie mai slab, la fel de "bun organizator" si de "remarcabil" ca si fostul presedinte al Consiliului Judetean Gorj.
Gigi Becali, un alt nou excitant al spatiului public, este o copie a lui Pavel Corut, cu diferenta ca personajul din urma nu era patron de echipa de fotbal, ci un scriitoras mesia
