- Diverse - nr. 76 / 19 Aprilie, 2006 Deschid, mai zilele trecute, televizorul si prind o emisiune in care era vorba despre emigrarea romanilor, ca sa se mantuiasca, urmand proverbul "Pasarile nu mor in cuibul lor". La emisiune participa si un prea bine cunoscut "ecranist", al carui nume nu merita a fi amintit si caruia ii scapa din cioc o afirmatie bizara: "Romanii aventurieri din Ardeal au cunoscut practica emigrarii inca din secolele trecute." Bravo! Pacat ca nu ne-a spus si in ce documente se relateaza despre asemenea aventuri. I-as recomanda lucrarea lui Stefan Metes, "Emigrari romanesti din Transilvania in secolele XIII-XX", cel putin paginile 92-95. Am citit candva, dar nu mai stiu unde, relatarea unui roman care afirma ca a intalnit intr-un port din vestul Europei romani ardeleni de prin nord-vestul Transilvaniei, asteptand sa se imbarce pe un vapor care sa-i duca in America. Situatia lor era jalnica, atat in ce privea imbracamintea, cat si posibilitatea de a-si asigura hrana. Erau chiar familii intregi: barbati, femei si copii, apasati de "drepturile" ce li se acordau pe fostele lor pamanturi. Daca cei mai multi au apucat calea fara intoarcere a Americii, nu-i mai putin adevarat ca, in secolul al XX-lea, unii s-au intors cu bani, de si-au cumparat ceva pamanturi si au apucat la o stare mai buna, numai ca o parte dintre urmasii lor, peste vremuri, s-au pomenit "chiaburi" si au fost tratati ca atare. Romanii din Campia Transilvaniei, in veacurile trecute, luau calea spre Moldova. Acest lucru era inca viu in amintirea generatiei bunicilor mei, care cunosteau nume de oameni fugiti si despre care nu s-a mai auzit vreodata ceva. Fuga era deosebit de primejdioasa, iar "aventurierii" prinsi erau aspru pedepsiti. Plecau indeosebi familii tinere, cu sau fara copii. Paraseau satele vara, in rastimpurile dintre prasit si secerat, sau dintre secerat si cules