Mesajul a fost trimis. Multumesc!

eVanghelie după PSD

Publicat in Adevarul, miercuri 19 aprilie 2006 ·

Foarte mulţi se declară scandalizaţi de ajungerea lui Marian Vanghelie în poziţia de preşedinte interimar al organizaţiei din Bucureşti, unii ţinând să se delimiteze prin demisie de acestă Foarte mulţi se declară scandalizaţi de ajungerea lui Marian Vanghelie în poziţia de preşedinte interimar al organizaţiei din Bucureşti, unii ţinând să se delimiteze prin demisie de acestă mişcare "sinucigaşă" a PSD-ului. Acestora din urmă le-aş recomanda să se întrebe, într-un moment de sinceritate, dacă într-adevăr această alegere i-a făcut să-şi dea demisia din partid sau doar au profitat de o ocazie bună pentru a se justifica în ochii opiniei publice şi mai ales în ochii proprii. Însă oricât ar părea de revoltător la prima vedere, din punct de vedere al marketingului politic, aceasta s-ar putea să fie prima mişcare inspirată a PSD-ului. În condiţiile în care în arenă sunt gladiatori de talia lui Traian Băsescu, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali, capabili să ofere mulţimii "pâine şi circ", nu mai poţi spera să ai succes trimiţând să-i înfrunte o domnişoară de pension în costum Armani. Trimiţi pe cineva "care este" credibil când îşi suflecă mânecile cămăşii. Să nu uităm că Marian Vanghelie a câştigat Primăria Sectorului 5 ca independent şi că s-a bătut strâns cu Adrian Videanu "care face" (după cum spunea sloganul electoral). Or, dacă alegerile ar fi azi, după ce locuitorii Capitalei au văzut câte grădini suspendate face Adrian Videanu pe planşele de desen tehnic şi câte gropi au rămas în caldarâm, s-ar putea ca deznodământul să fie altul. Marian Vanghelie e un speaker slab, dar savuros, face mai mult rating decât o discuţie despre sinergia faptelor din meandrele concretului. şi, ce e mai important, are credibilitate că face lucruri, iar oamenii s-au săturat de discursuri. Oamenii au nevoie să vadă pieţe noi în cartier, nu planşe cu grădini supendate la televizor. Sigur, oda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 31 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 26 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 26 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 20 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°