În întreg spaţiul românesc s-au practicat diferite obiceiuri legate de sărbătoarea Paştelui, de o diversitate şi o complexitate mitico-religioasă uluitoare. Astfel, până la sfârşitul secolului al XIX-lea în diferite zone ale Ardealului, exista obiceiul ca în dimineaţa primei zile de Paşti, flăcăii să urce pe un deal din apropierea satului pentru a vedea mielul pascal odată cu răsăritul soarelui. În Copşa Mare, în comunităţile săseşti şi româneşti, se practica obiceiul ca în dimineaţa primei zile de Paşti, băieţii să împodobească cu ramuri de brad frontonul caselor unde locuiau fete de măritat. Dacă erau mai multe fete se împodobea şi poarta. În Jibert, ca şi în alte sate săseşti, fanfara satului anunţa Învierea Mântuitorului deja de la ora şase dimineaţa. Dis-de-dimineaţă, femeile duceau în coşuri ouăle vopsite la biserică, iar după ce erau sfinţite se dăruiau. Ouăle sfinţite se puneau pe farfurii de cositor (specifice locuitorilor saşi din sudul Transilvaniei) în camera cea mare a casei.
Lumânări şi haine de sărbătoare
In sâmbăta Paştelui, copiii români din satul Pietriş împleteau din nuiele de alun o coroniţă împodobită cu brebenei şi alte flori culese din pădure. Pe coroniţă se prindeau doi laţi de pânză în formă de cruce pe care se aşezau lumânări în funcţie de vârsta fiecărui copil. A doua zi, coroniţele erau duse în biserică, iar în timpul slujbei fiecare copil înconjura altarul împreună cu preotul. După terminarea slujbei, fiecare familie mergea la cimitir, iar copiii împodobeau mormintele cu lumânările de pe coroniţă. În comunităţile săseşti din Transilvania, în ziua de Paşti, se ţinea la amiază cea mai frumoasă şi mai frecventată slujbă a anului. Cu această ocazie, bărbaţii purtau frumoasele cojoace brodate, iar femeile mergeau la biserică în portul de sărbătoare Acum se etalau noile haine de sărbătoare. Înainte de împărtăşanie, credincioşii