Banca Nationala a Romaniei a lansat ieri volumul "Banca Nationala a Romaniei si personalitati din istoria constructiilor". "Toate cladirile de banci sunt ca niste temple", a aratat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in prezentarea volumului, pentru a schita legatura dintre institutia bancii centrale si domeniul constructiilor. Volumul se constituie in 12 capitole care trec in revista realizarile a 21 de arhitecti si ingineri constructori si relateaza momente importante din timpul constructiei principalelor cladiri din Bucurestiul sfarsitului de secol XIX si inceputului de secol XX, precum si de pe alte asezari ale Romaniei.
Cartea cuprinde, de asemenea, peste 300 de fotografii cu cladiri ridicate cu aproape un secol in urma, documente din arhiva Academiei Romane, dar si fotografii de familie din albumele celor prezentati.
Autorul lucrarii, Nicolae Noica, a publicat, pe aceeasi tematica, in 2003, volumul "Politici de locuire in Romania", iar in 2004, "Emil Prager, un model". Volumul este realizat impreuna cu Cristina Popescu Turlea. "Astazi, cand Romania este in suferinta la capitolul performanta, nu poate sa ne faca decat bine intoarcerile in trecut ale profesorului Noica, de unde aduce dovezi ca boala de care inca nu suferim nu este ereditara. Dimpotriva, avem un filon sanatos. In plus, de-a lungul timpurilor, dar cu deosebire in zorii capitalismului, romanii si-au afirmat si capacitatea de a valorifica acest filon sanatos in folosul tarii", arata guvernatorul Isarescu, in prefata volumului.
La ceremonia de lansare au fost prezenti, de asemenea, omul de teatru Liviu Ciulei, fiul arhitectului Liviu Ciulei, redactorul volumului, Domnita Stefanescu, reprezentant al Editurii Masina de Scris si alte personalitati din lumea literaturii si arhitecturii.
Banca Nationala a Romaniei a lansat ieri volumul "Banca Nationala a Romaniei si personalitati d