La confluenta hamadei cu ergul, un mic orasel traieste printre zidurile ce adapostesc unitatilor militare de furtunile de nisip.
Am pomenit despre un permis pentru a patrunde in Sahara. Aveam sa aflam ca exista si este indispensabil cu o seara mai devreme, la zece kilometri de Remada, ultima asezare cat de cat civila dinaintea desertului. Eram la capatul drumului, de aici incepea desertul adevarat, asemanator celor din filme. Numai ca, pentru acest buclucas permis a trebuit sa facem cale intoarsa pret de o suta de kilometri si sa ratacim din planuri, astfel, o zi.
BIROCRATIA. Stiam ca in Tunisia orice este posibil. Am incercat sa cadem la pace cu viceguvernatorul provinciei, dar batranul "delegat" la Remada al administratiei regionale, amabil ca orice tunisian in relatia cu strainii, nu a reusit sa-l convinga pe guvernator sa ne scuteasca de un drum indarat pana la Tataouine. Colac peste pupaza, era vineri, ziua sfanta si nu prea lucratoare a musulmanilor. Asa ca, am pregatit terenul pentru a doua zi, trimitand la prefectura, prin fax, o cerere de eliberare a permisului. In vreme ce Kera si cu Radwan Le Chef completau formele si fotocopiau pasapoartele grupului, ne-am postat la umbra si am incercat sa facem planuri. Decizia nu a fost greu de luat: venind dinspre Tataouine, trecuseram, la un moment dat, pe langa un mic ued. Locul promitea sa ofere biologilor ocazia de a-si aprofunda cautarile. Domnul doctor Parvu (devenit cunoscut in aceasta expeditie si sub numele de "seniorul Cornel" nu pentru ca face parte din grupul decanilor de varsta, ci datorita poantelor pe care le are mereu pe teava si care il transformasera in inteleptul si ironicul guru sau saman al cetei de beduini romani) urma sa fluture pe desupra vagilor urme de apa fileul entomologic de cules insecte. Domnul director Murariu avea sa decupeze resturi de la cina noastra si sa planteze capcane
