CE SPUNE LEGEA Continuam in numarul de astazi seria dedicata raspunsurilor la intrebarile cititorilor nostri. Ii rugam din nou cu aceasta ocazie ca intrebarile sa fie adresate in scris si sa le expedieze fie prin posta (Pta Presei Libere nr. 1, Corp D, etaj VIII, Sector 1), fie pe adresa de e-mail a redactei jcm@jurnalul.ro.
Suntem din nou intrebati cum se constituie o asociatie de proprietari, ce alte cerinte si demersuri trebuie intreprinse (exceptandu-le pe cele prevazute de HG 400/2003 despre care am tot discutat in numerele anterioare ale suplimentului de fata) pentru constituirea unei astfel de asociatii, cine inregistreaza asociatia si unde se face acest lucru, ce proceduri si costuri presupune aceasta inregistrare?
Toate raspunsurile dumneavoastra la aceste intrebari sunt cuprinse in Ordonanta de Guvern nr. 26 de la 30 ianuarie 2000 cu privire la asociatii si fundatii, cu modificarile si completarile ulterioare, bineinteles, coroborand informatiile din acest text normativ cu cele destinate constituirii asociatiilor de proprietari, cuprinse in HG 400/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari. Astfel, textul de lege mai sus mentionat, si anume OG 26/2000, reglementeaza infiintarea asociatiilor si fundatiilor.
Persoanele fizice care urmaresc desfasurarea unei activitati in interesul lor personal nepatrimonial (adica neproducatoare de profit) pot constitui o asociatie. Asociatia se constituie pe baza intelegerii a cel putin jumatate plus unu din numarul proprietarilor apartamentelor si spatiilor cu alta destinatie decat cea de locuinta din cadrul unui condominiu (bloc). Asociatia se constituie din cel putin trei persoane care pun in comun si fara drept de restituire contributia lor materiala, cunostintele sau aportul lor in munca pentru realizarea scopului acestei asociatii.