Dumnezeul Internetului ne-a făcut un cadou otrăvit. Blog-urile. Am citit cîteva zeci de comentarii prestigioase, toate entuziasmate de apariţia unei specii de "new journalism". Sinceritate! Prospeţime! Inovaţie!

Entuziasmul de azi compensează scepticismul de ieri - momentul apariţiei primelor camere video portabile. Deşi fuseseră îmbrăţişate de reporterii TV care voiau mobilitate, mini-camerele video au aşteptat mult recunoaşterea. Jet-set-ul le-a adoptat din obligaţie, breasla profesională le-a ironizat, părinţii le considerau cam scumpe. Japonezii erau să facă icter mecanic! De-abia cînd Lucas şi Spielberg au reuşit să improvizeze ceva cu sens au fost privite aceste drăcii cu mai multă simpatie. Dar nici cei doi n-au devenit celebri decît după ce şi-au dus demo-urile la marile studiouri. Speranţa că fitecine îşi va face propriul Cetăţean Kane sau propria Reconstituire s-a cam şters. Da, omul nostru se va putea familiariza cu tehnicile de filmare sau de montaj, dar asta n-ajunge ca să fabrici un obiect artistic sau documentar de larg impact şi vastă folosinţă. Mai trebuie să ai ceva de spus şi să ştii s-o faci! Poate că băieţii din campusul lui Bill Gates vor face un soft generator de scenarii şi synopsis-uri pe temă dată, dar pînă atunci mai va, n-apuc eu vremurile alea! Las' că mă şi tem de ele. Folosul există totuşi, amatorii produc cu multă acribie filmări de nunţi şi botezuri sau chiar imortalizări mediocre ale experienţelor din dormitor. Sau de la iarbă verde. Ocazional, televiziunile preiau cîteva secunde cu imaginile tremurate ale vreunui incendiu sau conflict de stradă, surprinse de după perdele.

Internetul nu e la prima încercare. Însăşi structura sa descentrată, asemănătoare cu panoul de afişaj, a instaurat coexistenţa dintre profesionişti şi amatori, dintre eroi şi veleitari. Numai cine nu vrea n-are site! Dacă nu dispui de experienţă, r