Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bloc a agitat spiritele în Consiliul Local

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 aprilie 2006 ·

Şedinţa Consiliului Local care a avut loc ieri ar fi trebuit să se desfăşoare în aceeaşi linie ca şi cele precedente: comisiile de specialitate veneau cu avizele puse pe fiecare proiect, iar discuţiile în plen erau puţine. Ieri, însă, un amendament propus de Comisia 6 a Consiliului Local, Comisia pentru probleme de gospodărie comunală şi locativă, agricultură, cadastru, fond funciar, protecţia mediului înconjurător şi turism, al cărei preşedinte este consilierul PD Mihai Tarbă, a propus ca pentru proiectul care se referă la construirea unui bloc cu opt etaje şi mansardă pe strada Carpaţilor să fie construite cel puţin 50 de locuri de parcare pentru 100 de apartamente. Primarul George Scripcaru a explicat faptul că, în conformitate cu Legea 525 nu se poate impune un asemenea număr de parcări. „Ar fi ideal să putem face aşa ceva, dar nu este posibil. Nu putem impune noi câte locuri de parcare să fie construite. Legea spune că minimul este de un loc de parcare la 10 apartamente”, a spus George Scripcaru. Şi arhitectul şef al municipiului, Vasilica Nicula, a spus că, dacă este să fie impus un număr, mai întâi trebuie ca într-o şedinţă viitoare Consiliul Local să aprobe un proiect de hotărâre prin care să se stipuleze, ca un regulament, un număr minim de locuri de parcare pentru fiecare construcţie de locuinţe. Supus la vot cu amendamentul Comisiei nr. 6, proiectul a fost respins, cei care au votat pentru fiind consilierii locali Mihail Tarbă (PD), Carmen Ferghete Ţop (PD), Minerva Gurgu (PSD), Sergiu Chiriacescu (PSD), Gheorghe Atomei (PSD) şi Ioan Ioniţă, (PSD). În acel moment, primarul George Scripcaru a propus amânarea proiectului pentru următoarea şedinţă, urmând ca atunci să prezinte ideea chiar iniţiatorii proiectului. „Nu înţeleg de ce acum impunem un număr de locuri de parcare, iar până acum nu am făcut aşa ceva. Sunt cele sapte blocuri care se vor realiza prin A

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 12 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 13 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 9 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°