Economia Italiei este într-o criză profundă, scria Financial Times săptămîna trecută. Noul guvern, cu programul său destul de inconsistent, nu va reuşi să facă reformele potrivite, ceea ce ar putea duce - crede Wolfgang Munchau, editorialist şi co-director al prestigiosului ziar - la ieşirea Italiei din zona euro pînă în 2015. Germania şi Franţa suferă de un alt tip de criză economică, provocată de creşterea scăzută şi de nivelul ridicat al şomajului. Politic, "motorul franco-german" e gripat de problemele fiecăreia dintre cele două ţări. În Germania s-a ajuns, în urma votului, la o coaliţie resimţită ca o "alianţă contra naturii" între cele două mari partide care de obicei îşi disputau guvernarea, PSD şi UDC - mai simplu spus, în Germania nu (prea) mai există partide de opoziţie; Franţa, în schimb, s-a confruntat cu prea multă "opoziţie": a tinerilor din suburbii (în toamna trecută), a studenţilor şi sindicatelor (aliate de curînd împotriva legii privind prima angajare, retrasă de Guvern ca urmare a revoltelor de stradă). Pe de altă parte, în timp ce despre Angela Merkel se spune deja că este "doamna de fier a Germaniei", Franţa se pregăteşte să aleagă, la anul, un succesor al tot mai ştersului preşedinte Jacques Chirac. Şi în Franţa, şi (mai ales) în Germania a crescut constant, în ultimii ani, procentajul celor nemulţumiţi de moneda euro. În Belgia, flamanzii şi valonii se au, în continuare, ca şoarecele şi pisica, semnele dorinţei de autonomie sporită apărînd, în ultimii ani, tot mai clar. Autonomie sporită cer şi unele mişcări civico-politice din Catalania, iar în Ţara Bascilor curentul independentist nu s-a stins. Iar faptul că Spania a evoluat spectaculos din punct de vedere economic după aderarea la UE, înregistrînd în ultimii ani o substanţială creştere a nivelului de trai, nu a netezit vechile asperităţi, contrazicînd teza că tensiunile etnice se atenu