Civilizaţia decurge dintr-o structură ierarhizată. Nu avem contraexemple, cel puţin în societăţile tradiţionale. Existau învăţaţi şi ignoranţi. Bogaţi şi săraci. Spirite alese şi duhuri gregare. Preoţi, profeţi şi păstoriţi. Pe de o parte, cei rafinaţi prin cultură, stăpînirea tehnicilor intelectuale şi exerciţiul puterii simbolice. Pe de altă parte, cei neciopliţi, nepricepuţi, leneşi sau inapţi de muncă. Revoluţiile moderne au izbutit să distrugă această ordine platonică. Lumea s-a întors cu josul în sus. Prostimea s-a trezit flatată democratic, pe fondul contraselecţiei: cu cît provenienţa e mai ignobilă, cu atît "virtutea" reprezentativităţii cantitative e mai uşor de extras. Vieţuim, prin urmare, în societatea-spectacol, unde lucarna mediatică ţine loc de bun-simţ, furnizează criterii de valoare şi mutilează realitatea.

România e un caz extrem. Şi aici, comunismul a exaltat originea obscură, a ridicat grosolănia la rang absolut şi a consfinţit brutalitatea ca unică regulă a supravieţuirii de tip darwinist. Fenomenul a cunoscut însă cote paroxistice. Elitele au fost practic masacrate. Memoria europeană - acumulată în secolul al XIX-lea - a suferit distorsiuni asiatice şi interdicţii de o perversă eficacitate. Nici o instituţie nu şi-a putut prezerva tradiţiile sau măcar ambiţiile nutrite cîndva. Biserica, Armata, Academia, Universitatea, Administraţia şi Justiţia au capitulat sub asaltul mediocrităţii încurajate ideologic. În toate aceste medii s-au produs avalanşe de incompetenţă agresivă, derapaje axiologice şi confuzii abil întreţinute. Am sperat că, după ruptură, lucrurile se vor îndrepta treptat şi de la sine. Vedem acum că ne-am înşelat. România a intrat pe mîna celor mai nesăţioase şi vulgare specimene vărsate din gura fostului regim. Trăim sub dictatura mitocăniei, a insultei nude, a incoerenţei comunitare şi a lăutăriei sacralizate. Comunism fă