Razvan Tupa
Corpuri romanesti
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Poezie“,
Bucuresti, 2005, 120 p.
Contine CD.
Dintre cele cinci volume de poezie recent aparute la editura Cartea Romaneasca, patru apartin unor reprezentanti ai asa-numitei generatii milenariste. Nici unul dintre ei nu se afla la debut. Tuspatru – Claudiu Komartin, Dan Sociu, Razvan Tupa si Elena Vladareanu, in ordine alfabetica – sint cunoscuti de cititorul de specialitate. Si nu scriu „specialitate“ din emfaza sau din condescendenta gratuita, ci pentru ca, astazi, cititorul de poezie ocupa, la fel ca, de pilda, cel de entomologie, psihopatologie sau ihtiologie, o franja demografica ingusta, a unor marginali pasionati, lipsiti de imagine publica, pierduti in masa zgomotoasa a societatii de consum. E drept, cititorul de poezie este cel mai adesea poet si el, sau macar poet ratat. in raport cu alti membri de club, fanii cercului poetilor au motive suplimentare de orgoliu: poezia e un act de limbaj abstract si sofisticat, elitist – un semnificant –, si nu oricine poate fi, ca sa parafrazez o sintagma la moda, „om de poezie“. Apoi, poezia mosteneste, la noi, parte din averea simbolica lasata cu limba de moarte de o augusta traditie literara, de la Eminescu pina la Nichita Stanescu sau Mircea Cartarescu.
Paradoxul este, insa, ca poetul nu se multumeste, in principiu – si bine face –, cu iconodulia fanului sau cu iconoclastia vreunui posedat aciuat prin holul cutarui sediu de cenaclu literar; astazi, mai ales, poetul roman are nevoie de public, vrea scena si, pentru a o avea, e gata sa se angajeze in slujba fara simbrie a spectacolului social care se inghesuie in canalele mediatice.
Asa se face ca trei dintre cei patru poeti cu care Cartea Romaneasca isi traieste o noua viata – hranita de un duh managerial proaspat la care spera sa se adape curind
