Compania franceza PSA Peugeot Citroën a anuntat ieri ca intentioneaza sa inchida pana in 2007 activitatea de la uzina britanica din Ryton, unde se produce actualmente Peugeot 206. Motivul invocat este scaderea rentabilitatii sale in conditiile unei dezvoltari puternice pe pietele din Europa de Est si Asia.
O principala cauza a acestei decizii este de asemenea competitivitatea mult prea redusa si dificultatile de pe piata de vest, in conditiile in care cele mai mari vanzari se inregistreaza in Europa de Est si Asia.
Inchiderea se va derula in doi timpi: trecerea de la doua la o singura echipa in iulie 2006, iar apoi oprirea definitiva a productiei inaintea sfarsitului primului semestru din 2007.
Tot acest plan va duce la suprimarea a 2.300 de locuri de munca, se arata intr-un comunicat al grupului. Ministrul britanic al Comertului si Industriei s-a declarat extrem de dezamagit, subliniind ca guvernul a facut tot ceea ce se putea face pentru a incuraja grupul sa continue productia la Ryton. In acest sens, numai in 2004 guvernul a alocat 14,4 milioane de lire pentru renovarea uzinei.
Decizia de inchidere a uzinei survine in baza unei analize indelungate a rentabilitatii sale.
Astfel, potrivit rapoartelor intocmite de PSA, productia acestei fabrici a scazut de la an la an: 209.600 unitati in 2003, 180.000 in 2004, 129.000 in 2005, iar pentru 2006 se estimeaza o productie de 107.000 de masini.
In plus, costul de productie aici este cu aproximativ 400 de euro pe unitate mai mare decat la uzinele de la Possy (Franta), Madrid (Spania) sau Trnava (Slovacia), datorita, in special costurilor logistice mai ridicate, a importului de materie prima (in proportie de 75%), si a exportarii a aproape 70% din productie.
''Aceasta masura se profila de acum doi ani, dar nimeni nu credea ca va fi luata foarte repede. Uzina nu era rentabila'', de