Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantinescu îl acuză pe Radu Vasile că este securist

Publicat in Adevarul, joi 20 aprilie 2006 ·

Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a declarat, ieri, că premierul ţărănist Radu Vasile avea semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. "Exista angajamentul semnat, dar Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a declarat, ieri, că premierul ţărănist Radu Vasile avea semnat un angajament de colaborare cu Securitatea. "Exista angajamentul semnat, dar nu exista dovada că şi-a turnat colegii. Era vorba de studenţii străini", a spus Constantinescu, la o dezbatere organizată de Fundaţia Horia Rusu. Potrivit fostului şef al statului, dosarul de colaborator cu Securitatea al lui Radu Vasile a fost pus la dispoziţia CSAT în momentul în care acesta urma să fie numit, în primăvara anului 1998, prim-ministru. CSAT luase decizia, încă din 1997, să verifice relaţia cu Securitatea a tuturor miniştrilor sau a celor care urmau să fie numiţi într-un astfel de post. Emil Constantinescu a amintit că, în acel moment, nu exista Legea Ticu Dumitrescu privind deconspirarea fostei Securităţi. Potrivit relatării lui Constantinescu, preşedintele de atunci al PNţCD, Ion Diaconescu, a fost cel care a insistat ca Radu Vasile să fie numit totuşi în funcţia de premier. Radu Vasile a fost prim-ministru între aprilie 1998 şi decembrie 1999, când a fost demis printr-un decret semnat de Emil Constantinescu. Între 2001 şi 2004, Radu Vasile a fost ales senator, pe listele Partidului Democrat, după care a dispărut din viaţa politică. La dezbaterea organizată de Fundaţia Horia Rusu în legătură cu procesul comunismului, Emil Constantinescu a insinuat că preşedintele Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. "Problema este cine face condamnarea comunismului?", a întrebat, retoric, fostul preşedinte. El a cerut, în consecinţă, ca guvernul să fie instituţia care să propună o rezoluţie de condamnare a comunismului, care să fie adoptată de parlament.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°