observînd alegerile din Ucraina şi Ungaria

Acum două luni, într-o dimineaţă foarte geroasă, m-am suit în avion spre Kiev, via Budapesta, pentru alegerile parlamentare ucrainene. La întoarcere, am rămas la Budapesta pentru alegerile parlamentare de aici. Două luni, două momente electorale, două ţări vecine, dar în lumi diferite. Oare?

Revenirea la Kiev

În 2004, am participat la observarea alegerilor, sau revoluţiei, cum vreţi, de atunci. Am revenit în Ucraina într-o atmosferă mai puţin contondentă. Primul semn al schimbării post-portocalii apare încă din avion. E drept că la intrarea în ţară tot mai trebuie să completezi un formular lung şi indiscret despre scopul, durata şi locul şederii în Ucraina. Diferenţa e că pe spatele formularului din acest an nu mai sînt reclame la case de toleranţă, agenţii matrimoniale sau servicii de viză ieftină pentru posibila ucraineancă fericită. Intrarea în ţară merge mai repede, dar nu scapi de ţipetele sau privirile acre ale vameşilor, mai ales dacă eşti ucrainean. Pe aeroport nu se mai fumează absolut nicăieri, de unde acum doi ani se fuma absolut peste tot. La ieşire, numele meu pe tăbliţa de aşteptare era strivit între numele a doi germani care se pare că au apelat la una dintre miile de firme locale de găsit neveste ucrainene, pentru că numele lor sînt înconjurate de inimioare roz. Evident, la Kiev ninge şi e foarte frig.

Secvenţe din campania chermeză

Chiar în piaţa în care în 2004 cîteva zeci de mii de studenţi se adunau ca să protesteze împotriva fraudării alegerilor, acum era un televizor uriaş pe care se transmitea Olimpiada de Iarnă; din difuzoare se auzea pop ucrainean, iar printre micile chioşcuri cu ţigări, bere, votcă şi suveniruri de la revoluţie (tricouri cu Iulia şi Iuscenko, panglici portocalii, fotografii cu Ruslana la Eurovision), un tînăr te invita să faci poze cu o maimuţă (în zil