Dan C. MIHAILESCU
Literatura romana in postceausism. II.
Proza. Prezentul ca dezumanizare
Editura Polirom, Colectia „Collegium“, Iasi, 2006, 390 p.
Ar fi extraordinar daca am avea, data fiind conditia ingrata a culturii romane actuale, mai multi pledanti ai cauzei literaturii cu constiinta, cu vointa de implicare, cu pasiunea si cu verva lui Dan C. Mihailescu. in cronicile sale din revista 22 (in perioada 1994-2000), din Idei in dialog sau din Ziarul de duminica, in aparitiile sale la televiziune, la Omul care aduce cartea ori cu alte ocazii, D.C.M. ofera spectacolul unei personalitati extrem de vii, de mobile, capabile sa se implice afectiv in fiecare din frazele-i alerte, sacadate, persuasive, bruiate de simpatice bilbiieli evaluative.
Scrie/vorbeste cu patos, explicatiile sale recurg la o gesticulatie sangvino-colerica, pitorescul contextualizarilor seduce, iar demonstratiile, oricit de sofistice, sfirsesc prin a convinge, gratie impetuozitatii „in direct“ a cronicarului. Cind sfatos, cind amenintator, cind impartind zimbete si indulgente, cind lovind pedagogic cu nuielusa in stinga si in dreapta, acesta stie sa intretina legatura cu cititorul/auditoriul. Creeaza emulatie. Nu te plictiseste niciodata, chiar daca din cind in cind te mai si enerveaza. isi pune in scena discursul ca un excelent actor care isi joaca personajul favorit. Un personaj benefic, utopist in felul sau (ceea ce il face si mai simpatic), al carui tel este sa-i convinga pe cit mai multi contemporani ca nu este mai placuta si mai cu folos zabava in viata omului decit cititul cartilor.
Original „scriitorinc“, D.C.M. a abandonat redutele istoriei literare – de altfel ramase in ultima vreme fara prea multi combatanti (din motive de audienta scazuta, intr-o lume dominata de nebunia mediatica, de obsesia vizibilitatii) – in favoarea contactului direct
