Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoarea Paştilor, întâlnirea Cerului cu Pământul

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 20 aprilie 2006 ·

* Rep: Părinte Protopop Gheorghe Şincan, cum aţi putea caracteriza comunitatea pe care o păstoriţi?

Pr. Protopop Nicolae Gheorghe Şincan: Eu sunt preot la Târgu Mureş din anul 1998. Comunitatea credincioşilor de la oraş este diferită de cea a comunităţilor rurale. La sat, credincioşii sunt mai uniţi, legăturile dintre ei sunt construite într-o viaţă. La oraş, relaţiile dintre credincioşi se stabilesc după alte reguli. Întâlnirile se fac mai ales în timpul slujbelor, sau al evenimentelor comemorative, cum sunt parastasele. De aceea nu pot să spun că-i cunosc bine pe toţi credincioşii şi de aceea nu pot face o caracterizare a întregii comunităţi. Însă ceea ce m-a surprins plăcut este că oamenii au păstrat legătura cu Biserica, mulţi târgumureşeni fiind originari din localităţi rurale. Sunt credincioşi care respectă tradiţiile religioase, bineînţeles cu excepţiile de rigoare. Pe de altă parte, parohiile sunt solicitante pe multiple planuri. Începând cu anul 1990, s-a construit un număr de şapte biserici, doar la Târgu Mureş. Îmi amintesc că la una din vizitele Î.P.S. Andrei la Târgu Mureş, cineva i-a spus că credincioşii pe care-i avem vor îmbătrâni, şi atunci ce vom face? La care preasfinţitul a răspuns: "Nu-i nimic, vor îmbătrâni alţii". Aşa că sunt optimist în ceea ce priveşte viitorul Bisericii.

* Rep: Ce activităţi specifice desfăşuraţi în Săptămâna Mare?

N.G.Ş.: Sunt la dispoziţia credincioşilor începând de la ora 6.00 dimineaţa, la biserică. Împreună cu ceilalţi preoţi spovedim, împărtăşim credincioşii. Avem în fiecare zi slujbe specifice acestei perioade a Săptămânii Mari, Deniile, dintre care cele mai importante sunt Denia din Joia Mare cu citirea celor 12 Evanghelii si Denia din Vinerea Mare- Prohodul Domnului.

* Rep: Cum întâmpinaţi Învierea Domnului?

N.G.Ş.: Sărbătorile vin şi trec, ceea ce rămâne este întotdeauna spiritul un

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 20 minute
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum 23 minute
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum o ora
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 56 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 3 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°