Succinta prezentare a Bucureştiului în Le Petit Larousse 2005 este însoţită de o unică fotografie, a comunismului românesc scatofag, ce a prins şi chip de arhitectură în "Casa Poporului" - "Palatul Parlamentului". Culmea, "Căsoaia", simbolul deopotrivă al distrugerii şi dictaturii, născută cu condiţia abluţiunii brutale de text şi ţesut urban semnificative pentru Bucureşti, a devenit în mod pervers emblematică tocmai pentru victima sa, Oraşul.
Despre fantomele re-semantizate ale trecutului comunist, ale cărui dejecţii încă cristalizează în real şi hărţile mentale, încerc a glosa aici, cu pretextul numitului "Memorial al Renaşterii", paradigma second-hand ce perverteşte unicul lucru rămas deasupra revoluţiei confiscate - idealul libertăţii.
Legenda bilingvă la "monument" e un prim semn că pînă şi autorul are o firească îndoială legată de "citirea" ansamblului, compus din "piramida izbînzii", "zidul amintirii", "calea biruinţei" şi "piaţa reculegerii". Le luăm pe rînd.
"Piramida izbînzii" este un "organ" degradat genetic. Atributele şi invarianţii denotativi ai Piramidei ca arhetip s-au cristalizat în Egiptul antic, iar conotaţiile, legate de gradul de împlinire a arhitecturii, traducînd în formă pură religie, politică, filosofie, dau seamă de haloul de semnificaţii transmise peste timp, odată ce arhetipul devenit paradigmatic s-a re-semantizat.
Iată decalogul "Piramidei izbînzii" ca ipostază a arhetipului degradat genetic. 1) "Piramida" e disproporţionată, şubredă, cu aspect de scobitoare. 2) E placată cu marmură albă, lucioasă, fără nici o legătură cu setul de texturi caracterizînd istoria arhitecturii româneşti, nu una de "marmură", ci de lemn, de piatră, de cărămidă. 3) E supradimensionată, depăşind scara umană la care, cu puţine excepţii, s-a făcut istoria arhitecturii româneşti. 4) "Piramida" nu are vîrf! E ca un ac bont, ca un cuţit care
