- Social - nr. 77 / 20 Aprilie, 2006 Dunarea se identifica azi cu suferinta. Ea inseamna acum durere. Lata de doi kilometri pe alocuri, ea are chipul inspaimantator, generator al cumplitei disperari! Oamenii nu mai au putere sa lupte. Deznadejde! Acesta-i cuvantul la ordinea zilei. Nimeni nu-i mai poate sta Dunarii in cale. Apele musca lacom din razorul digurilor, manandu-le la vale. Digurile de protectie nu mai sunt sigure si cad unul dupa altul. "Prapadul de pe lume!" - exclama un sinistrat. In Romania nimic nu mai este sigur, atata timp cat totul si toate depind de capriciile naturii. Sub ochii oamenilor din Rast, Bistret, Negoi, Gighera, Catane, Ghidici, Ostrov, Oltina, li se prapadesc casele. Sub ochii lor, avutul de-o viata este inghitit de lacoma viitura, ca un bivol negru. La randul lor, odata cu tot avutul omului, animalele sunt si ele inghitite de ape. Doi morti sunt abandonati in casele inundate si sunt ingropati de armata. De prin gospodarii, oamenii au luat mai mult ce au apucat in graba mare: un scaun, un fotoliu, o bicicleta, o bocceluta cu hainele trebuincioase, ceva de-ale gurii. Un taran are cateva gaini in brate. Altul tine in dreapta lui un iedut si un catelus. Consateanul lui duce un miel pe umeri. Atat au putut lua. Unii au trecut la sacrificarea, de nevoie, a animalelor direct pe camp, acum in postul Pastilor. "Ce sa facem cu ele? Decat sa le inghita puhoiul…" - se apara un satean. "Alarma! Evacuarea!" _ devin cuvintele-imperativ care le ingheata sufletele. Sub cerul plumburiu, tanguindu-se, bat clopotele a prapad. Cativa sateni se revolta, refuzand sa plece si sa-si lase in urma avutul agonisit o viata intreaga. Si-i de inteles furia lor! Unii sunt cazati prin salile de clasa, prin caminele culturale din satele vecine. Se ada postesc pe unde apuca. Multi isi petrec noptile direct pe camp, sub ploi, in adaposturi improvizate. Vai de viata lor!