Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Strehaia

Publicat in Dilema Veche, joi 20 aprilie 2006 ·

Există unele oraşe, orăşele sau tîrguri, pe care nu prea ai avea cu ce să le treci într-un ipotetic ghid turistic. Era să spun fără brand, dar, în cazul oraşului Strehaia, pe care l-aţi văzut deja în titlu, un oarecare specific local de faţadă există: mînăstirea veche, de pe vremea lui Matei Basarab, şi casele ţigăneşti, adevărate palate, cu turnuleţe, şi cu de mult celebrul prinţ Leo.

Am mai fost de vreo trei ori în oraşul în cauză, alături de un descendent local, la a doua generaţie, care încă mai are ceva rude pe-acolo. Fiul tîrgului îmi vorbea de vremurile bune de-altădată, în care protipendada locală se tot întîlnea şi bea cafele: eu îmi imaginam ceştile mici, eventual de porţelan, cu farfuriuţe, şi prăjiturile făcute în casă, poate cu cremă de lămîie. Precum şi timpul care trece fără importanţă, ca în romanele interbelice neaoşe, şi sînt mai multe de vorbit decît de făcut.

Realitatea n-a prea avut legătură cu poveştile. N-am cunoscut personaje fabuloase în sensul mitologiei de mai sus, ci doar într-un negativ şi ciudat înţeles actual. Prin anii '90, cînd am fost, cred, prima dată, în oraşul acesta, am întîlnit la mînăstire un călugăr semi-nebun, semi-escroc, care gătea, în curte, într-un ceaun uriaş şi făcea o politică dezlînată, fără cap şi coadă. Pe atunci, mi s-a părut un fel de simbol al deriziunii locale: dacă nici la biserică nu poţi găsi un suflet luminat, atunci...

Prin '90, la următoarea deplasare locală, am fost în ţigănie. Am încercat să vorbim cu ţiganii locali, adevăraţi barosani, cu bodyguarzi, menajere şi grădinari români, case cu două etaje, şi, culmea belşugului, trei feluri, printre care ciorbă şi mîncare cu sos, la micul-dejun. Era epoca cea mai tristă, în care românii fără perspectivă se adunau în faţă la cofetărie, de cum răsărea soarele, ca să-i aştepte pe ţiganii bogaţi să-i ia la lucru. N-o spun cu nici o sămînţă de d

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 36 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°