Ne-am abatut de la drumul ce leaga Remada de Tataouine si am instalat tabara in preajma resturilor de apa ale uedului. Pe langa cei de aici, tantarii de acasa au mult bun simt.
Pentru a avea parte de o vaga urma de semnal telefonic ne-am vazut obligati sa parcurgem, de mai multe ori in decursul serii, cateva sute de metri. Ceea ce s-ar putea face si in acest moment de liniste nocturna, in plin pustiu, la Borj Bourguiba. Doar ca pana acolo, la sosea, la civilizatie, sunt, de data asta, treizeci de kilometri pe care, la venire, i-am parcurs in aproape trei ceasuri, incluzand escalele.
SINDICATUL. Din loc in loc, inainte de lasarea intunericului, ne-am oprit sa facem poze. Natura a stiut sa compenseze prin estetica vitregia cu care a napastuit acest capat de lume in care, vorba cantecului, poti sa ajungi sa uiti chiar si cum te cheama si unde, intr-un final, am ajuns dupa ce, la Tataouine, un functionar de la biroul guvernatorului (aflat la sase kilometri de oras) ne-a trimis inapoi in centru, la Ali Beshin, presedintele Sindicatului pentru Initiativa Turistica. Hotelul in care isi are sediul domnul Beshin este una dintre acele locatii pe care, mai ales cand te grabesti, le gasesti dupa ce le-ai ocolit de mai multe ori. Cu atat mai mult cu cat am mizat pe cunostintele trogloditilor despre orasul lor si am avut surpriza sa fim trimisi mereu putin in alta parte. Radwan si-a amintit, in acel moment de ameteala, ca musulmanii te asculta cu atentie, gandesc in fuga si nu se sfiesc sa-ti indice prima directie ce le iese in calea privirilor. Principiul e simplu: "du-te, tu, unde te trimit eu; acolo, Allah iti va scoate in cale un om care sa te indrume asa cum trebuie". In cele din urma am gasit singuri hotelul si cu putine emotii si pe domnul Beshin.
CONTEXTUL. Expeditia Punia 2006 nu e doar o placuta pierdere de vreme menita a ostoi setea de cunoastere a bio
