Inainte de text nu exista nimic. Nici un fel de istorie. Viata din afara textului n-are nici o zbircitura: alba si neteda ca o foaie de hirtie, asteapta scriitura care o va insufleti. Si o va innegri. innegri, spui?...
„E invitat pe masa-casa doar sa scrie intr-un sat din Mali. Ca si cum ar avea nevoie sa mearga pina acolo ca sa scrie. Sa i se aduca aici o masa, un scaun, un creion si hirtie.“ Totul e spus inca de la inceput. Lovind clapele ordinatorului, autorul isi anunta culoarea. Africa e mai mult un pretext si mai putin un subiect pentru acest descendent al lui Raymond Roussel, corcit cu Rimbaud.
Cuvintele ii sint de-ajuns lui Eric Chevillard, caruia ii place sa fie in camera sa, pe scaun, la masa de lucru, in limba franceza. N-are nevoie sa se duca in Africa cu adevarat, acolo unde Rimbaud a incetat cu totul sa mai scrie. De altfel, o prima tentativa esueaza. Bagajele pleaca fara el. in avion, inainte de decolare, il enerveaza – prin prea multa solicitudine – pe un frumos si sumbru negru asezat alaturi de el. Se trezeste la spital, cu nasul chiselita. Si daca, de fapt, n-avea nici un chef sa se duca in Africa? Ci doar s-o viseze. S-o traiasca in mintea lui. in scris.
Nu, nu e un scriitor ca toti ceilalti. Chevillard al nostru. Nu povesteste, asterne pe hirtie fragmente de povestire ca sa creeze o ambianta in care cititorul sa nu aiba timp sa se tolaneasca, sa uite de el: totul se schimba tot timpul, ca intr-un caleidoscop. Cuvintul „roman“ de pe coperta e destinat sa-l linisteasca pe cititorul care nu mai accepta sa citeasca altceva decit romane. Nu s-ar putea spune ca e chiar o minciuna, e numai o promisiune. Autorul se straduieste sa ne dea sugestii pentru un eventual roman exotic, care s-ar petrece in Africa, dar intr-o Africa speciala, o Africa de hirtie, ce mai tura-vura!... Acumuleaza note, descriptii, cam la intimplare, st
