Încrederea este cuvîntul magic în economie. Ce poate fi mai simplu decît să faci o afacere "pe vorbe", adică printr-o strîngere de mînă. O "înţelegere între gentlemeni" a fost, probabil, cel mai onorabil fel cu putinţă în care s-au putut face afaceri. Capitalismul s-a schimbat. Astăzi, aproape nicăieri în lume, "înţelegerile verbale" nu mai stau la baza afacerilor. Contractele, clauzele punitive, paragrafele scrise cu litere minuscule şi o cohortă de avocaţi sunt ingrediente nelipsite din mediul economic.

Tranziţia românească a erodat serios încrederea populaţiei în mecanismele economiei. În ultimii 16 ani, am văzut cu ochii noştri un registru complet de şmecherii economice şi financiare. Nu a lipsit aproape nimic. Credite primite şi nerambursate, bănci care intră în faliment, fonduri mutuale în colaps, investitori care au cumpărat întreprinderi doar pentru a da un tun, licitaţii trucate, oameni de afaceri care au crescut din cauza legăturilor politice, fonduri europene furate sau personaje care s-au îmbogăţit peste noapte. Pentru ca tabloul să fie complet, am asistat cu perplexitate la situaţii în care prietenii sau familii s-au destrămat din cauza afacerilor. Abominabilul din aceste despărţiri s-a îndulcit într-o zicală care a scuzat orice samavolnicie. S-a spus că "banul este ochiul dracului" şi cu asta s-au alinat toate conştiinţele atinse de microbul neîncrederii.

După 1989, economia românească a fost bolnavă de lipsă de încredere. Românii şi-au pierdut încrederea în moneda naţională. În numai cîţiva ani, leul românesc a ajuns să se devalorizeze de la cîteva zeci la cîteva zeci de mii de unităţi faţă de dolarul american. Inflaţia a umilit leul şi a uns valuta ca regină a tranzacţiilor. Chiar dacă, oficial, plăţile se făceau în lei, informal, contractele şi preţurile erau gîndite în valută. Au apărut chiar companii care au afişat preţurile direct î