Tulburi si maloase, apele Dunarii inunda, distrug, dar si reflecta. Reflecta o stare de spirit si o stare de fapt. Este "privilegiul" situatiilor de criza de a scoate la iveala tot ce au indivizii si natiunile mai bun si mai rau.
Pe marea scena nationala a televiziunilor au defilat mai intai imaginile cu case inghitite de ape sau prabusite sub asaltul lor, apoi satenii din Dolj care fugeau din calea Dunarii, militarii si jandarmii care inaltau diguri si, nu in ultimul rand, ministrii care anuntau, uneori neputinciosi, masurile adoptate de guvern.
In cea de-a doua faza, cand bresa de la Bistretu-Nedeia s-a largit si numarul celor obligati sa-si paraseasca locuintele a crescut, am devenit martorii ciocnirilor televizate dintre localnici si autoritati.
Iritarea mocnita la adresa guvernului, prezenta de la prima bresa in dig, a devenit amenintatoare. Pentru televiziuni, cadrele cu intinderi de ape, batrani plangand si catelusi inotand sunt irezistibile. Duse de ape, si ele au alimentat frustrarea populatiei la adresa guvernantilor, gasiti responsabili de consecintele dezastruoase ale revarsarii Dunarii.
Nimeni nu pare dispus sa admita ca dezastrele naturale se intampla si fara voie de la stapanire si ca, in fata lor, guvernele nu pot face altceva decat sa salveze vieti si sa reduca, pe cat posibil, pierderile.
Cu toate defectele sale, actualul guvern si-a indeplinit aceasta indatorire: a organizat evacuarea localitatilor asaltate de viitura mai eficient decat anul trecut si nicio viata nu a fost pierduta, cel putin pana la ora redactarii acestui articol. S-au distrus intr-adevar case, gospodarii si culturi, precum si drumuri judetene, dar cine ar fi putut evita viitura?
Starea de spirit este insa contestatara, iar oamenii se plang. I-am vazut la televizor protestand fata de masurile de evacuare in fat
