După recenta apariţie, la Editura Curtea Veche, a celui mai important roman al prozatorului, scenaristului şi pictorului rus, Vladimir Sorokin, Gheaţa, în traducerea Denisei Fejes, propunem cititorilor noştri un interviu cu autorul (care acceptă extrem de rar dialogul cu jurnaliştii) şi un altul cu autoarea versiunii româneşti, deja remarcată de criticii specializaţi în cronica traducerilor ca o performanţă.

Vladimir Sorokin s-a născut în 1955.

A scris, printre altele, Dimineaţa lunetistului, tradus şi în româneşte în 2004, la Ed. Paralela 45, Inimile celor patru, A treizecea iubire a Mariei, Slănina albastră. Cărţile lui sunt traduse în zeci de limbi şi citite în toată lumea.

Romanul Gheaţa face parte dintr-o trilogie apărută deja integral la Moscova. (D.J.)

Doina Jela: Stimate domnule Vladimir Sorokin, aţi declarat, şi proza dvs. pare s-o confirme, că doriţi să răsturnaţi toate concepţiile despre literatură ale ultimelor două secole. Totuşi, cu care dintre scriitorii ruşi vă simţiţi înrudit şi care dintre ei v-au ajutat să vă formaţi propria viziune despre scris?

Vladimir Sorokin: Nu am avut nicidecum intenţia bezmetică de a ,distruge literatura rusă". În primul rând, pentru că asta nu ar prezenta interes. În al doilea - pentru că, în principiu, este imposibil. Mi-am curăţat, pur şi simplu, un spaţiu, ca un buldozer, împingând la stânga construcţiile de beton ale realismului socialist, iar la dreapta - proza puritană rusă a secolului al 19-lea. Nu încerc să distrug ceva, dimpotrivă, vreau să întregesc ceva, extinzând frontierele admisibilităţii. Iar dintre scriitorii ruşi, îmi sunt cu adevărat aproape Tolstoi şi Gogol.

DJ: De unde credeţi că vine înzestrarea artistică, de la Dumnezeu sau de la Diavol?

VS: Sunt credincios